Mandatul Comisiei de anchetă privind înstrăinarea patrimoniului sindicatelor, prelungit

Parlamentul a prelungit mandatul Comisiei de anchetă pentru elucidarea înstrăinării patrimoniului sindicatelor. Comisia va activa până pe 1 februarie 2021. După ce va audia toate părțile implicate și informațiile de la instituțiile responsabile, va prezenta legislativului un raport. Prelungirea mandatului a fost solicitată în condițiile în care, din cauza pandemiei, Comisia nu a putut activa, transmite IPN.

Comisia de anchetă pentru elucidarea înstrăinării patrimoniului sindicatelor a fost constituită la mijlocul lunii februarie anul curent și urma să-și încheie mandatul în luna mai. Inițiativa aparține unui grup de deputați ai Partidului Acțiune și Solidaritate și Partidului Platforma Demnitate și Adevăr.

Potrivit lor, după destrămarea URSS, Republica Moldova a moștenit o avere impresionantă, estimată la peste 200 de milioane de dolari. Patrimoniul moștenit de la organizația sindicală unională includea imobile, stațiuni turistice, sanatorii, baze sportive, campinguri și tabere de odihnă. Investigațiile jurnalistice, în care sunt prezentate cazurile de gestionare frauduloasă a patrimoniului sindicatelor din Republica Moldova, prin intermediul Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova, demonstrează faptul că liderii acestora nu au fost preocupați de apărarea și protejarea drepturilor angajaților, inclusiv ale celor patrimoniale, precizau deputații la constituirea Comisiei.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.