Managerul unui proiect cu finanţare externă semnalează abuzuri la nivelul conducerii raionale

Republica Moldova riscă să piardă finanţările externe pentru diverse proiecte din cauza abuzurilor comise de către funcţionarii de stat, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă la Info-Prim Neo, Igor Ţurcanu, managerul unui proiect finanţat de Guvernul Suediei şi implementat în Drochia. Acesta susţine că pe parcursul proiectului s-a confruntat cu un şir de impedimente create de către conducerea raionului şi de alţi funcţionari, transmite Info-Prim Neo. Proiectul a demarat în anul 2010 şi presupune renovarea şcolii sportive din oraşul Drochia. Suedia a oferit în aceste scopuri un grant de aproape jumătate de milion de euro. Potrivit managerului de proiect, implementarea a mers bine până în anul 2011, când au avut loc alegerile locale şi în fruntea raionului a venit un nou preşedinte, care i-a cerut 50 mii de euro în schimbul permisiunii de a continua lucrările. Managerul proiectului spune că a refuzat să plătească şi de atunci a avut parte de zeci de controale şi spargeri în birou, după care urmau sigilări. Igor Ţurcanu consideră că toate aceste acţiuni au fost la comanda preşedintelui de raion, care intenţionează să compromită acest proiect. Igor Ţurcanu a mai spus că în această perioadă a fost demis din funcţie printr-o decizie a consiliului raional, însă nu este de acord cu ea pe motiv că a fost angajat de Ambasada Suediei şi nu de autorităţile locale. În pofida acestor impedimente create, s-a reuşit finalizarea lucrărilor în proporţie de 90 la sută, a relatat managerul. Consilierul juridic şi coautorul proiectului, Svetlana Chesari, a declarat că atunci când au iniţiat această idee erau foarte optimişti şi şi-au imaginat că vor ajunge să prezinte un proiect de succes. „Din păcate, experienţele noastre au fost altele. Ne-am ciocnit cu toate flagelurile societăţii noastre”, a notat consilierul. Svetlana Chesari a menţionat că, deşi au fost persecutaţi, au reuşit să încheie practic acest proiect. Făcând acest caz public, Svetlana Chesari spune că încearcă să sensibilizeze opinia publică şi să îndemne guvernaţi să intervină, să pună legea în capul mesei. În caz contrar, Republica Moldova riscă să piardă alte investiţii externe.
  • svetlana chesari despre proiect si impedimente.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.