Mamele aflate în dificultate sunt ajutate să-și păstreze copiii

De multe ori cazurile în care sunt abandonați copiii au loc pentru că părinții – în cele mai frecvente situații vorbim despre mamele solitare – nu au informații despre ajutorul pe care-l pot obține. Mai ales tinerele sunt speriate că vor intra în gura lumii dacă se va afla despre sarcină și că acest lucru va fi o tragedie pentru restul vieții. Tragedie este însă atunci când te dezici de copilul tău și pe urmă nu mai poți să-l întorci înapoi, susține șefa Direcției municipale pentru protecția drepturilor copilului. Rodica Terehovschi a declarat pentru IPN că minorele aflate în dificultate, fiind însărcinate și neavând susținerea apropiaților, pot fi ajutate să-și păstreze copilul.

„În cadrul Direcției municipale pentru protecția drepturilor copilului avem toate cele necesare pentru a acorda ajutor de la sarcină și până la grupa-creșă. Ajutăm aceste mame să nască, să se angajeze în câmpul muncii și să aibă grijă de copil, să-i dăruiască căldură și cele necesare, împreună cu noi, specialiștii”, a spus șefa Direcției municipale.

În cadrul unei mese rotunde de sensibilizare a opiniei publice privind importanța familiei în dezvoltarea copilului, Rodica Terehovschi a menționat că cel mai important lucru pe pământ este familia. În conformitate cu Strategia națională pentru protecția copilului pe anii 2014-2020, Direcția întreprinde măsuri pentru prevenirea separării copilului de familie și pentru reintegrarea copiilor abandonați în familia biologică sau extinsă.

Întrebată de ce mai există situații de abandon în condițiile în care există servicii menite să ajute mamele aflate în dificultate, specialista a spus că este nevoie să se lucreze mai mult. „Noi nu cunoaștem toate cazurile, nu suntem în stare să ajungem în fiecare casă și să cunoaștem unde este o minoră însărcinată sau o familie vulnerabilă și vrem ca toți să cunoască despre faptul că se pot adresa la direcțiile din cadrul preturilor de sector și să ceară ajutor”, a spus Rodica Terehovschi.

Pe parcursul anului trecut au fost înregistrate patru cazuri de abandon, practic de patru ori mai puțin ca în anul 2015, când 15 copii au fost abandonați de familie.

  • rodica terehovschi despre copii.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.