Mamă şi fiu omorâţi la Măgdăceşti. Fiica de 3 ani a femeii, martoră la oribila crimă

O femeie de 42 de ani şi fiul acesteia, de 16 ani, au fost omorâţi aseară, 20 februarie, într-o casă din satul Măgdăceşti, raionul Criuleni. Crima s-a produs sub ochii unui copil de aproape 3 ani, fiica victimei, transmite Info-Prim Neo. Serviciul de presă al Ministerului Afacerilor Interne, a comunicat joi, 21 februarie, în cadrul unei conferinţe de presă, că oamenii legii au fost alertaţi în jurul orei 21.00 de către vecini, care au auzit ţipetele fetiţei. Sosiţi la faţa locului, poliţiştii au descoperit două cadavre. Copilul de 3 ani a scăpat nevătămat. Oamenii legii avansează versiunea unei tâlhării. În locuinţă era dezordine. Se pare că mama şi fiul au fost omorâţi după ce au surprins infractorii furând din casă. Potrivit anchetei preliminare, cei doi au decedat din cauza unor lovituri în cap cu un obiect dur. În cercetarea omorului a fost implicată conducerea Ministerului Afacerilor Interne, cea a Procuraturii Generale, precum şi un grup format din cei mai buni procurori şi criminalişti din republică. Femeia şi tânărul omorât sunt familia primarului din Sofia.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE