Majoritatea populaţiei crede în continuare că lucrurile în R. Moldova merg într-o direcţie greşită

Peste 56% din populaţie crede că lucrurile în R. Moldova merg într-o direcţie greşită, arată datele Barometrului de Opinie Publică, prezentat miercuri, 28 noiembrie. Pe de altă parte, 31,5% cred că direcţia este bună. Numărul celor care cred că direcţia este greşită este mai mic decât cel prezentat în BOP din mai curent (circa 59%), dar mai mare faţă de acum un an în urmă (53%). Totodată a crescut numărul celor care acum câteva luni afirmau că direcţia este bună ( în BOP prezentat în mai - 27,6%), dar este scăzut faţă de acum un an (35,7%). Populaţia este nemulţumită cel mai mult de politica conducerii ţării în domeniul salariilor – 86% şi al locurilor de muncă – peste 82%. Mai mult de jumătate dintre respondenţi s-au declarat nemulţumiţi, mai mult sau mai puţin, de situaţia economică a R. Moldova, în timp ce doar 11% - mulţumiţi. Circa o treime s-au declarat nici mulţumiţi, nici nemulţumiţi. Cei mai mulţi participanţi la sondaj au declarat că pentru a îmbunătăţi situaţia social-economică din R. Moldova este nevoie de a îmbunătăţi mecanismului de funcţionare a legilor. 37% dintre respondenţi cred că situaţia economică a R. Moldova este mai proastă decât în anul trecut. Circa 30% din respondenţi consideră că situaţia economică a R. Moldova a rămas neschimbată faţă de acum un an şi nu se va schimba nici în anul viitor. Aproximativ acelaşi număr de respondenţi cred că situaţia este mai bună decât acum un an, dar în 2008 va fi şi mai bună. Pe de altă parte, aproape o pătrime din cei chestionaţi s-au declarat pesimişti în această privinţă.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.