Majoritatea populaţiei continuă să rămână nemulţumită de situaţia economică a R. Moldova

Mai bine de jumătate (58%) dintre respondenţii Barometrului socio-politic Omnimas, se declară nemulţumiţi de situaţia economică din R. Moldova, transmite Info-Prim Neo. Numărul acestora este similar cu acum circa un an, dar a scăzut cu patru puncte procentuale faţă de ultimul sondaj realizat în luna octombrie. În acelaşi timp, 10% s-au declarat mulţumiţi de situaţia economică a R. Moldova (faţă de 14% în noiembrie 2006 şi 9% în octombrie curent). Circa o pătrime dintre respondenţi s-au declarat mulţumiţi de nivelul de trai ( faţă de 19% în noiembrie 2006 şi 18% în octombrie curent). În acelaşi timp, 47% se declară nemulţumiţi (numărul acestora a scăzut în ultimele sondaje). 27% dintre respondenţi au declarat că situaţia lor economică este mai bună decât acum un an, în timp ce 37% au declarat viceversa. Numărul celor care susţin că situaţia economică este mai bună a crescut faţă de sondajul din octombrie (23%), dar a scăzut faţă de luna noiembrie 2006 (35%). Numărul celor care spun că au o situaţie economică mai proastă a crescut cu 11 puncte procentuale faţă de noiembrie anul trecut, dar a scăzut cu două puncte faţă de luna octombrie. Numărul celor care cred că lucrurile în R. Moldova merg într-o direcţie greşită continuă să fie mai mare decât a celor care cred că direcţia este bună. Astfel, potrivit sondajului, prima opţiune este împărtăşită de 55% din populaţie, în timp ce a doua de 31%. Sondajul a fost realizat în perioada 27 noiembrie – 4 decembrie pe un eşantion de 1083 persoane, eroarea maximă de eşantionare fiind de 3%. Barometrul socio-politic Omnimas este realizat de Compania IMAS-Inc.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.