Majorarea tarifelor pentru călătoria transportul public, expediată în CMC

Direcția generală transport public și căi de comunicație a elaborat un proiect de decizie cu privire la majorarea tarifelor pentru călătoria în transportul public din raza municipiului Chișinău, care a fost înaintat spre examinare Consiliului municipal Chișinău. Primăria capitalei menționează că pe parcursul lunii septembrie, municipalitatea va iniţia discuţii publice pe marginea subiectului respectiv, la care vor fi invitați consilieri municipali, experți în domeniu și reprezentanți ai societății civile, transmite IPN.

În cadrul discuţiilor publice vor fi invitaţi, de asemenea, operatorii municipali şi privaţi din domeniul transportului pentru a prezenta situaţia economico-financiară a întreprinderilor şi a argumenta necesitatea aprobării noilor tarife. „Abia în urma discuţiilor publice, după ce va fi făcută public și punctul de vedere al subdiviziunilor din cadrul administraţiei locale, reieşind din avizele comisiilor de specialitate ale CMC şi, nu în ultimul rând, în funcție de consultările cu fracţiunile din cadrul CMC pe marginea acestui subiect, executivul local va lua o decizie dacă înaintează spre aprobare noile tarife pentru călătoria în transportul public în raza municipiului Chişinău”, se menționează într-un comunicat de presă remis de Primărie.

Totodată, municipalitatea precizează că majorarea tarifului pentru călătoria cu transportul public este solicitată de operatorii economici municipali în domeniul transportului, precum şi de cei 15 agenţi transportatori privaţi, administratori ai rutelor de transport public.

În prezent o călătorie cu troleibuzul costă 2 lei, iar o călătorie cu autobuzul – 3 lei.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.