După nunta forţelor democrate, care a prăbuşit monopolul comunist asupra puterii, chişinăuienii s-au trezit cu un tarif mai mare pentru apa potabilă, canalizare şi transportul urban. O parte dintre ei, inclusiv, cei care au votat schimbarea de forţe la 29 iulie, sunt siguri că a fost o măsură necesară şi nu se grăbesc să se dezamăgească de noii aleşi. Ceilalţi, îşi fac griji pentru pensionari şi defilează cu mimica de “ţi-am spus eu”. Recenta majorare a tarifelor la Chişinău, a trezit reacţii negative în toată ţara, inclusiv în localităţile care deja de mult timp plătesc pentru apă mai scump decât se va plăti în capitală după intrarea în vigoare a noilor tarife. Unii sunt optimişti, alţii pesimişti, restul – indiferenţi, dar foarte puţini îşi pot motiva starea de spirit printr-o înţelegere a situaţiei. Credibilitatea politicienilor moldoveni a scăzut în 20 de ani într-atât, încât a ajuns să fie înlocuită cu sentimente şi emoţii. Specularea politică a problemei tarifelor a transformat majorarea cu 1 leu a costului unui bilet la troleibuz în Chişinău într-o problemă naţională. Nu ne putem îndoi de vulnerabilitatea economică a celor mai mulţi dintre moldoveni, negând efectul negativ al oricăror majorări de tarife, de aceea, pentru a ne împăca cu ele, vrem să avem convingerea că sunt justificate. Astăzi, nici cei optimişti nu îndrăznesc să justifice majorarea tarifelor cu o posibilă şi necesară majorare a salariilor, pensiilor şi burselor în timpul apropiat. Aceasta ar fi abordarea problemei prin prismă economică, însă economia moldovenească, din punctul la care a fost adusă astăzi, este impotentă să ofere o astfel de soluţie. „Optimiştii” sunt de acord să plătească mai mult, pentru că sunt conştienţi de criza financiară în care s-au pomenit „Apă-Canal” „Regia transport electric” şi „Parcul urban de autobuse” şi pentru că preferă să plătească mai mult decât să nu bea apă sau să meargă pe jos în cazul falimentării definitive a acestor întreprinderi. [Nepopularitate vs necesitate ] Aleşii locali care au votat decizia de majorare a tarifelor spun la unison că a fost o decizie nepopulară, dar necesară. Consilierul Oleg Cernei oferă şi cifre în argumentarea acestei afirmaţii. Potrivit lui, peste 120 mii cetăţeni beneficiau de transport public gratuit, ceea ce costa bugetul local 145 milioane lei anual. De aceste scutiri, alături de pensionari şi invalizi cu pensii de 400 – 500 lei, beneficiau procurori, judecători, vameşi etc. - „Aşa prevăd unele Legi speciale. Noi nu putem să le anulăm, dar Parlamentul le va modifica de urgenţă şi va elimina gratuităţile pentru aceste categorii”. Cernei spune că economiile se vor face nu pe seama bătrânilor, invalizilor şi a celor cu venituri minime, care vor putea beneficia de compensaţii în sumă de 70 lei lunar, ci pe seama celor care îşi pot permite să achite costul integral al biletelor, având salarii nu dintre cele mai mici din republică. În opinia lui, 70 lei pe lună înseamnă mai mult decât posibilitatea de a călători gratis. - „Dacă până acum un pensionar circula de 2-3 ori pe lună cu troleibuzul, acum el va primi 70 lei cu care va putea achita 35 călătorii, dar va putea alege să folosească aceşti bani şi în alte scopuri”. „Majorarea tarifelor a fost o necesitate urgentă, deoarece, anterior, majoritatea consilierilor formată de comunişti şi creştin-democraţi nu a dorit să majoreze aceste tarife treptat. Dacă majorarea ar fi început cu câte puţin 3-4 ani în urmă, nu se ajungea la situaţia de astăzi. Eu sper că foarte curând va fi modificată legislaţia cu privire la energetică şi serviciile publice, astfel încât competenţa aprobării tarifelor pentru serviciile comunale să revină Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică. Aceasta nu trebuie să fie competenţa Consiliului local. Trebuie să existe o autoritate naţională care în baza unei metodologii să aprobe tafifele, altfel tariful din element economic se transformă în element politic. Consiliul municipal a fost pus între ciocan şi nicovală”, mai spune Cernei. El promite că tarifele pentru apă, canalizare şi transportul public nu vor mai fi majorate cel puţin 2 ani. În acest răstimp, scumpirea de la 15 septembrie, va crea condiţii pentru atragerea investiţiilor. „Nimeni nu doreşte să investească într-o întreprindere care nu-şi acoperă cheltuielile. Acum va fi posibilă obţinerea unui credit de la Banca Europeană, ceea ce ne va permite să implementăm un alt management public, inclusiv prin introducerea compostoarelor în locul celor 400 taxatori, care au 3 buzunare – unul pentru „Regia transport electric”, altul pentru taxator şi al treilea pentru şofer. Majorarea tarifelor este doar primul pas, al doilea va fi schimbarea managementului”. Alt consilier, Oazu Nantoi, povesteşte că “atunci când s-a votat legislaţia cu privire la administraţia publică locală, tarifele au fost lăsate în competenţa deciziilor locale”. – “În Consiliul municipal Chişinău, pe parcursul mai multor ani, majoritatea a fost deţinută de către comunişti. Alianţa democrată care a fost creată în Consiliu în 2007, a fost distrusă tot de comunişti, care de facto controlau situaţia. Ei au evitat majorarea tarifelor timp de peste 10 ani. Asta în situaţia în care „Apă-Canal” a luat credit de la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare şi trebuia să ramburseze acest credit conform condiţiilor contractului, inclusiv prin majorarea tarifelor. Pe parcursul multor ani, Consiliul municipal, în persoana comuniştilor, a promovat o politică populistă pe fundalul căreia au degradat din punct de vedere tehnic atât “Termocomul”, cât şi “Apă-Canal”. După schimbarea de forţe din Consiliul municipal, explicată de rezultatele alegerilor de la 29 iulie, noua majoritate apărută şi-a asumat responsabilitatea pentru a evita colapsul acestor sisteme. Rămâne de văzut ce va face puterea centrală şi cum va fi stabilit dialogul cu puterea locală. Este absolut incorect să reducem totul la majorarea tarifelor. Situaţia este mult mai profundă şi mult mai complicată. Timp de 8 ani s-a purtat un război între oraş şi puterea centrală. Chişinăuienii nu vroiau să voteze comuniştii şi proiectul de lege cu privire la statutul municipiului Chişinău a fost blocat în Parlament. Este necesară o abordare complexă, sistemică a acestor probleme”, spune Oazu Nantoi. [Mintea moldoveanului de pe urmă] Unii dintre consilierii care au votat majorarea tarifelor la 15 septembrie, anterior, au refuzat în repetate rânduri să o facă. Proiectul deciziei respective a fost lăsat să se prăfuiască în cancelaria Primăriei foarte mult timp. Nu ne rămâne decât să ghicim ce a influenţat schimbarea, deoarece un răspuns concret nu ni se oferă. „Este o coincidenţă”, spune consilierul Vasile Parasca. El aduce aceleaşi argumente pentru justificarea scumpirilor, dar nu spune de ce argumentele respective nu erau valabile până la 29 aprilie şi ce l-a motivat să-şi schimbe poziţia. „Au avut loc numeroase consultări, au fost discutate toate variantele. Este o majorare simbolică, pentru că este necesară o majorare şi mai mare. Aşa a coincis, dar noi discutăm subiectul încă din luna aprilie. În fiecare an, consilierii discută chestiunea tarifelor în căutarea variantei optime. Încercăm să nu lovim persoanele sărace care nu au posibilitatea de a achita. A fost creată o comisie în cadrul căreia au fost examinate toate variantele. Este doar o coincidenţă faptul că anume acum s-au majorat. Încă înainte de alegeri am avut o întâlnire cu reprezentanţii tuturor fracţiunilor, cu excepţia comuniştilor, în cadrul căreia am căutat soluţii”. [În căutare de soluţii mai bune] Nu doar consilierii comunişti au rămas fideli refuzului de a vota pentru scumpiri. De exemplu, consilierul Oleg Onişcenco, nu a votat majorarea tarifelor în transportul urban fiindcă, în opinia lui, la acest capitol există soluţii mai bune. El spune că înlocuirea taxatorilor cu compostoare ar fi economisit aproximativ 1 milion de lei lunar şi ar fi eliminat necesitatea scumpirii. La rândul său, consilierul Valerii Climenco, spune că „majorând preţul apei trebuia să fie elaborat un mecanism clar de compensaţii pentru cei ce au nevoie de ele”. „Pentru pensionari şi invalizi trebuie să fie elaborată o procedură simplă, ca ei să nu fie nevoiţi să caute diferite chitanţe timp de câţiva ani pentru a primi aceste compensaţii”. Declaraţiile politicienilor comunişti alimentează convingerea pesimiştilor că majorarea tarifelor a fost o acţiune iresponsabilă a unor oameni necompetenţi scăpaţi la putere. Fostul ministru al Economiei, Igor Dodon, afirmă că prin majorarea tarifelor s-a ales “calea cea mai simplă” pentru rezolvarea problemei. În opinia lui, trebuia să fie îmbunătăţită gestionarea întreprinderilor, pentru ca acestea să poată acoperi cheltuielile fără a scumpi preţul serviciilor. Întrebat cum s-ar fi putut de realizat în practică ideea respecivă, Dodon, a spus că “există o mulţime de tehnologii de a îmbunătăţi managementul”. – „Degrabă vor majora tariful pentru energia termică, din incompetenţa de a soluţiona problema altfel, şi vor spune că trebuia majorat demult. Este destul de cinic să majorezi tarifele fără să introduci un sistem de compensaţii nominative, deoarece veniturile populaţiei nu s-au majorat. Implementarea unui sistem de compensaţii nominative eficient ar fi justificat majorarea tarifelor. Ce vor face pensionarii? 70 lei lunar nu sunt o compensaţie suficientă”. Între timp, reprezentanţi ai păturilor vulnerabile protestează în stradă împotriva majorării tarifelor. Din proprie iniţiativă sau „orientaţi” din afară, ei se implică, politic, de partea unor forţe politice şi împotriva altor forţe politice. Şi nu le-a spus nimeni pană acum că, de fapt, ar trebui să ceară majorarea lefurilor şi pensiilor cu care să fie în stare să achite tarife ce cresc şi vor creşte în toată lumea. Poate, şi mai întâi, ar trebui să ceară categoric deschiderea unor noi şi multe locuri de muncă bine plătite, din contul cărora să se completeze bugete, să se plătească lefuri şi pensii mai mari. Noua guvernare are toate şansele să treacă problema tarifelor în albia lucrurilor fireşti. Doar potenţa economică poate pune capăt trişărilor politice, care ascund legătura directă dintre valoarea salariilor şi pensiilor şi capacitatea omului simplu de a achita tarifele. Poate că lumea ar trebui mai întâi „luminată” cine şi cum răspunde de valoarea salariilor şi pensiilor, precum şi cine şi cum răspunde de valoarea tarifelor.