Majorarea salariilor în regiunea transnistreană generează noi creşteri de preţ

Preţurile la produsele lactate au crescut în luna iulie în regiunea transnistreană cu 5%, iar la carne şi la mezeluri – cu 7%. Creşterea preţurilor este explicată de producători prin majorarea salariului minim, care începând cu 1 iulie constituie 1737 de ruble transnistrene (2043 lei), transmite corespondentul Info-Prim Neo. Conform legislaţiei republicii nerecunoscute, salariile în Transnistria nu trebuie să fie mai joase de acest nivel. Cu toate acestea, salariile celor mai mulţi dintre angajaţii sferei bugetare, rămâne, ca şi până acum, în limitele a o mie de ruble transnistrene (1176 lei). Salariul fix al unui medic sau al unui profesor pentru luna iunie nu depăşeşte 870 de ruble transnistrene (1023 lei). După majorarea salariilor din luna aprilie a lucrătorilor din domeniul tehnic din sfera bugetară, aceştia primesc aproape tot atât cât primesc şi angajaţii calificaţi cu studii superioare. Din cauza rentabilităţii joase, întreprinderile industriale din Transnistria nu au posibilitatea de a majora fondul salarial pe baza veniturilor, de aceea ele sunt constrânse să acopere majorarea salariilor angajaţilor din valoarea produselor fabricate. Astfel, în situaţia creată, majorarea salariului minim în Transnistria, îi obligă pe angajatori să reducă numărul locurilor de muncă, pentru respectarea legii cu privire la salarizare sau să micşoreze durata zilei de muncă de la opt ore până la şase sau la patru ore.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.