Mâine nu va avea loc şedinţă de Parlament
Şedinţa plenului Parlamentului de mâine, 6 iulie, a fost amânată în legătură cu participarea deputaţilor la acţiunile de comemorare a zilei de 6 iulie, când a avut loc cel mai mare val al deportărilor staliniste. Şedinţa a fost amânată la propunerea deputaţilor fracţiunii Partidului Liberal, transmite Info-Prim Neo.
Deputatul grupului socialiştilor Igor Dodon nu a fost de acord cu faptul ca şedinţa să fie amânată, invocând că sunt multe proiecte de legi care trebuie adoptate până la vacanţă. Şi deputatul PCRM Artur Reşetnicov a solicitat ca şedinţa să aibă loc, spunând că Parlamentul se poate convoca şi fără fracţiunea Partidului Liberal.
Decizia a fost totuşi adoptată.
Primul val de deportări a avut loc la 12-13 iunie 1941, al doilea – la 6-7 iulie 1949, iar cel de-al treilea – 31 martie-1 aprilie 1951.