Maib sprijină clienții care investesc în energia regenerabilă. USBA a construit un parc fotovoltaic în Sudul țării

Proiectele care sprijină dezvoltarea energiei regenerabile, care au impact social și economic pentru țara noastră, se regăsesc pe lista priorităților maib. Astfel, pentru că știm că viitorul înseamnă energia regenerabilă, tehnologiile inovative și dezvoltarea segmentului verde, maib a finanțat unul dintre cele mai mari și tehnologice proiecte din acest domeniu, realizate până în prezent în Republica Moldova, oferind un credit investițional companiei USBA.

În cadrul proiectului a fost finanțată construcția unui parc de energie regenerabilă: un parc fotovoltaic cu putere totală de instalare de 7 MW situat în satul Crihana Veche din raionul Cahul, pe o suprafață de 11ha. Fiind proiectat cu ajutorul tehnologiilor complexe, aplicate la nivel mondial, ceea ce permite creșterea productivității acestora cu circa 30%.

Energia electrică generată de parcul fotovoltaic de 7MW este suficientă pentru a alimenta 2 600 de case timp de un an, 44 950 de case timp de o oră sau un parcurs de 89 de mii de kilometri pentru autoturismele electrice.

Valeriu Stratan, președinte consiliu USBA:

„Inițiind proiectul de construcție a parcurlui de energie regenerabilă am știut din start că vom reuși să-l realizăm cu succes doar împreună cu un partener strategic și de încredere, cum este maib. Banca ne-a sprijinit, oferindu-ne atât finanțare, cât și consultanță profesionistă. Am apreciat că a avut încredere în proiect, împărtășind aceleași valori pentru un viitor sustenabil al țării noastre”.

Dumitru Baxan, Vicepreședintele maib:

„Proiectul de construcție a parcului de energie regenerabilă reiterează angajamentul maib în susținerea ideilor inovative și proiectelor sustenabile, prietenoase mediului înconjurător. Prin finanțarea acestui proiect, investim într-un domeniu de viitor, care va asigura dezvoltarea energiei verzi în Republica Moldova și ne va aduce mai aproape de practicile europene cu care rezonăm.

Proiectul clientului (sau partenerului) nostru, USBA, este cel mai complex proiect din punct de vedere tehnologic care a fost lansat până în prezent în țară și ne bucurăm că echipa maib a reușit să contribuie la realizarea acestuia.”

Proiectul a fost implementat de USBA și susținut financiar de maib și are drept scop promovarea inovațiilor, extinderea investițiilor în energia regenerabilă și alinierea cu politicile Uniunii Europene la capitolul energiei verzi.

Maib – unim eforturi, dezvoltăm afaceri!

*******
DISCLAIMER: Autorii comunicatelor – nu agenția de presă IPN – poartă responsabilitate exclusivă pentru corectitudinea și esența conținutului comunicatului, prezentat spre publicare și/sau distribuire.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.