Cel mai impresionant eveniment cultural al teatrului liric național revine în scenă cu ediția a 28-a a Festivalului Internațional de Operă și Balet ”Maria Bieșu”. Este o ediție mai… altfel, dar pregătită cu multă grijă de echipa Teatrului Național de Operă și Balet și sprijinită conform tradiției de Moldova Agroindbank, partener general al festivalului.
Ediția curentă include patru concerte de excepție care vor aduce în scenă inegalabile voci ale teatrului liric - Valentina Nafornița (Austria), Mihail Dogotari (Austria), Luciano Ganci (Italia), Diana Axenti (Franța), Florin Guzgă (România), Alexei Lavrov (SUA), soliștii, orchestra și corul Operei Naționale.
Iar pentru ca regulile de distanțare socială să fie respectate, iar cele de apropiere culturală să fie cu brio implementate, două spectacole ale ediției vor fi prezentate în aer liber, iar două – pe scena Operei Naționale, însă toate vor fi difuzate live și de televiziunea publică Moldova 1, cu începere de la ora 21:00.
”Să sprijinim Opera Națională și patrimoniul cultural a devenit o tradiție care onorează întreaga echipă Moldova Agroindbank. În pofida provocărilor pandemice, ne bucurăm că partenerii noștri au ales să ia măsuri sporite de securitate pentru ca acest important proiect cultural să aibă loc și să încânte și în acest an publicul meloman prin operă și balet de calitate în cadrul Festivalului ”Maria Bieșu”. An de an, în luna septembrie acest festival transformă Chișinăul într-o capitală internațională a muzicii de valoare și ne bucurăm să contribuim ca asemenea evenimente să aibă loc”, a declarat Serghei Cebotari, Președintele Moldova Agroindbank.
Spectacolele din cadrul ediției curente ale Festivalului Internațional de Operă și Balet ”Maria Bieșu” se vor desfășura conform programului:
- 10 septembrie, ora 21:00 – concert de deschidere a festivalului la Castel Mimi în aer liber.
- 13 septembrie – Gala concert, spectacol cu fragmente din diverse opere, în scena Teatrului Național de Operă și Balet.
- 17 septembrie – Gala de balet în scena Teatrului Național de Operă și Balet.
- 20 septembrie – Gala de închidere a festivalului în scuarul Teatrului Național de Operă și Balet, în aer liber.
În calitate de partener general al festivalului "Maria Bieșu", Moldova Agroindbank vă urează ca muzica de calitate să vă bucure și încânte. Susținem arta şi promovăm frumosul! Puterea stă în noi!
-----------------------
DISCLAIMER: Autorii comunicatelor – nu agenția de presă IPN – poartă responsabilitate exclusivă pentru corectitudinea și esența conținutului comunicatului, prezentat spre publicare și/sau distribuire.