Pentru al doilea an consecutiv, un copil din Moldova va ieși pe terenul de fotbal alături de cei mai renumiți fotbaliști, la meciul UEFA Champions League Final London 2024.
O fetiță de 8 ani, deținătoare a cardului maib junior, a aflat într-un mod original că în acest an va merge la UEFA Champions League Final London 2024. Alisa are șansa să urmărească spectacolul fotbalistic, dând mâna cu cei mai titrați fotbaliști din Europa.
Mica clientă deține cardul maib junior de un an și îl folosește pentru cumpărături. În cadrul promoției „UEFA Champions League 2024”, organizată de maib și Mastercard, a efectuat plăți cu cardul, conform condițiilor promoției, tragerea la sorți desemnând-o câștigătoare.
În cadrul unui eveniment organizat la oficiul central al băncii, maib și Mastercard au premiat și adulții, care au devenit câștigători ai promoției „UEFA Champions League 2024”. Cei doi norocoși sunt Elena Scutaru și Serghei Ciurca (client alto). Anume ei, însoțiți de o persoană dragă, vor merge la finala care va avea loc pe 1 iunie, la Londra, pe legendarul stadion Wembley.
Câștigătorii au efectuat cumpărături în valoare de peste 400 de lei cu cardul Mastercard de la maib, au fost înregistrați în promoție și au câștigat bilete la meci pentru două persoane. Astfel, ei vor beneficia gratuit de bilete avia tur-retur, de transfer de la și spre aeroport, de două nopți de cazare, de transport în ziua meciului.
Aliona Stratan, Prim-vicepreședinta maib:
„În acest an promoția a durat două luni și sunt plăcut surprinsă pentru că s-au înregistrat un număr record de participanți, peste 13 000. Punctul culminant al promoției a fost premierea celor trei câștigători într-un mod deosebit. Ne bucurăm că ei vor merge la Londra, unde vor putea urmări finala Ligii Campionilor chiar de pe stadionul Wembley, iar juniorul va ieși pe teren alături de un fotbalist celebru”.
Elena Scutaru, clientă maib, câștigătoarea marelui premiu:
„Sunt foarte încântată atât de serviciile maib, cât și de faptul că am devenit câștigătoare în promoția maib și Mastercard. Liga Campionilor reprezintă punctul culminant al fotbalului european și abia aștept să văd meciul final direct de pe stadionul din Londra. Mulțumesc, Mastercard și maib, pentru această oportunitate!”
Arina Litvinova, mama Alisei, câștigătoarea la categoria junior:
„Este o noutate incredibilă! Fiica noastră, Alisa, a câștigat în promoția organizată de maib și Mastercard, iar emoțiile noastre de fericire și mândrie sunt de nedescris! Doar gândul că Alisa va pleca la meciul final UEFA Champions League London 2024 mă copleșește de bucurie! Mulțumiri întregii echipei maib și partenerului Mastercard, care au organizat un eveniment atât de măreț. Sunteți magicieni!”
Irina Untila, Country Manager Mastercard Moldova:
„Experiențele priceless sunt cele care inspiră deținătorii de carduri Mastercard deja de mult timp. Pentru al doilea an consecutiv, împreună cu maib, facem istorie pentru încă un copil talentat, Alisa. Ea va simți adevăratul spirit al competiției, unității și dragostei pentru sport. Va reprezenta Moldova pe terenul unde va avea loc Finala UEFA Champions League. Această oportunitate oferită de Mastercard și maib nu este doar despre fotbalul iconic, ci și despre emoții pentru o viață întreagă. Alți doi câștigători vor avea ocazia excepțională să ajungă în Londra și să urmărească cel mai grandios meci de fotbal UEFA Champions League chiar din tribunele Wembley, acolo unde emoțiile sunt la cote maxime”.
Tu conduci. maib
*******
DISCLAIMER: Autorii comunicatelor – nu agenția de presă IPN – poartă responsabilitate exclusivă pentru corectitudinea și esența conținutului comunicatului, prezentat spre publicare și/sau distribuire.