MAIB a obţinut trei nominalizări la „Gala Businessului Moldovenesc”

Moldova Agroindbank (MAIB) a fost premiată la concursul „Marca comercială a anului”, în cadrul celui mai important eveniment al businessului autohton – „Gala Businessului Moldovenesc”. MAIB s-a ales cu trei nominalizări valoroase: Diplomă de onoare pentru Integritate, Premiul pentru debutul anului – Cardurile GAMA şi Digital Business Award – aplicația MAIBank, transmite IPN.

Aliona Stratan, prim-vicepreședintă MAIB, a declarat că aceste premii importante sunt dedicate clienților și echipei de profesioniști MAIB, care lucrează în fiecare zi pentru succes și excelență.

Concursul „Marca comercială a anului” reprezintă unul dintre cele mai eficiente instrumente de creștere a competitivității şi sporire a capacităților întreprinderilor autohtone în crearea şi promovarea mărcilor comerciale pe piața internă şi externă prin evaluarea calitativă a acestora de către un juriu profesionist, inclusiv pe baza opiniei consumatorilor. Din 100 de mărci comerciale înregistrate în concurs, 94 au fost premiate în cadrul diferitor nominalizări, precum: Debutul anului, Afaceri de familie, Business online, Export, Femeia în afaceri, IMM-ul favorit al anului, Liderul anului şi altele.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.