MAIA va fi reorganizat după exemplul ministerelor similare din UE

Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare (MAIA) şi instituţiile subordonate acestuia vor fi reorganizate, iar atribuţiile şi sarcinile vor fi revizuite în vederea optimizării funcţionale, asigurării unei planificări eficiente a politicilor agrare şi realizării obiectivelor strategice ale ramurii, transmite Prim-Neo cu referire la serviciul de presă al Preşedinţiei. Luni, 9 iunie, în cadrul unei şedinţe de lucru preşedintele R. Moldova, Vladimir Voronin, a declarat că acţiunile respective urmează să asigure nu doar mecanismul eficient al procesului de planificare, control şi livrare a produselor agricole, ci şi exercitarea de către MAIA a funcţiilor de elaborare a politicilor şi a cadrului normativ-legislativ în complexul agroindustrial, de negociere, de coordonare, de supraveghere şi de administrare a domeniilor adiacente, după exemplul ministerelor similare din UE. Potrivit şefului statului, noua abordare structural-funcţională a ministerului este determinată, de asemenea, de dezvoltarea rapidă a mediului rural şi a celui aferent agriculturii pe plan internaţional. În baza propunerilor avansate în cadrul şedinţei, se preconizează crearea Inspectoratului General Agricol cu un număr total de 140 de angajaţi, a Agenţiei Fitosanitare – 300 de angajaţi, a Agenţiei Sanitar-veterinare şi Siguranţa Produselor de Origine Animalieră – 2263 de angajaţi. Drept rezultat al reorganizării instituţiilor din sectorul agrar, numărul personalului angajat în cadrul acestora se va reduce cu 588 de persoane.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.