Maia Sandu va candida la prezidențiale, dacă...

Președinta Partidului Acțiune și Solidaritate, fosta prim-ministră Maia Sandu susține că va candida la prezidențialele de anul viitor, dacă se va ajunge la această decizie în interiorul blocului ACUM. Totuși, politiciana spune că subiectul nu a fost discutat încă în cadrul Partidului Acțiune și Solidaritate și, respectiv, nu există o decizie pe chestiunea respectivă, transmite IPN.

Maia Sandu spune că ar fi oportun ca blocul ACUM să aibă un candidat comun la următoarele prezidențiale. Potrivit ei, după ce va fi adoptată o decizie în acest sens în cadrul PAS, subiectul va fi discutat și cu partenerii din Partidul Platforma Demnitate și Adevăr. „Dacă se va ajunge la această decizie, evident că o să mă implic pentru că noi asta trebuie să facem acum: să-l oprim pe Igor Dodon și să-l deferim justiției, să răspundă pentru lucrurile pe care le-a făcut și pe care intenționează să le facă”, a declarat Maia Sandu în platoul emisiunii „Politica Nataliei Morari” de la postul TV8.

Totodată, fosta prim-ministră susține că blocul ACUM trebuie să facă tot posibilul ca să scurteze viața actualului executiv și să revină la guvernare. Potrivit ei, acesta este obiectivul blocului, dar și debarcarea președintelui Dodon în cadrul următorului scrutin. „În luna iunie era clar că nu putem să luptăm pe două fronturi: și cu Plahotniuc, și cu Dodon. Era clar că trebuia să scăpăm de cel mai toxic. Și la momentul acela cel mai toxic era Plahotniuc. Asta ne confirmă și oamenii când merg să discut cu ei. Noi le-am oferit această pauză când ei s-au eliberat de toată teroarea și presiunile impuse de Plahotniuc. Era clar că  într-un moment o să ajungem să intrăm în luptă pentru a-l debarca pe Dodon”, a continuat Maia Sandu.

Politiciana recunoaște că în cadrul blocului ACUM au apărut unele animozități. „Au fost niște situații care au condus la o anumită răcire în cadrul blocului ACUM. În unele raioane, anumiți oameni ai Platformei DA au ales să voteze cu PDM și PSRM și astfel blocul ACUM a rămas fără șansa de a avea acolo președinți de raioane. Am fi putut avea cel puțin în cinci raioane președinți de raion ai blocului ACUM, dacă toată lumea vota așa cum se votează. Colegii de la PPDA au spus că o să-i sancționeze, o să-i elimine din partid pe cei care au rămas. Sperăm să se întâmple acest lucru. E clar că există o anumită supărare între colegii noștri, mai ales la nivel local”, a afirmat fosta prim-ministră.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.