Maia Sandu: Un procuror interimar va face interpelări de extrădare a lui Vladimir Plahotniuc

În momentul în care în fruntea Procuraturii Generale va veni un procuror general interimar responsabil, acesta va putea face interpelări de extrădare către statele unde se bănuiește că s-ar putea afla Vladimir Plahotniuc, fostul lider al Partidului Democrat. Declarația aparține prim-ministrului Maia Sandu. Declarația a fost făcută în platoul postului de televiziune n4. Potrivit ei, aceasta după ce se va iniția un proces pe numele democratului, transmite IPN.

„Primul lucru - trebuie să fie învinuit în baza probelor care eu sunt sigură că există curaj la Procuratură astăzi ca să se inițieze aceste procese. Trebuie să fie documentate ilegalitățile comise de acesta și următorul pas ar fi să se ceară extrădarea, inclusiv în Statele Unite ale Americii, dar poate și în alte țări unde se bănuiește că ar putea să se ascundă”, a declarat prim-ministrul. Potrivit ei, un grup de procurori serioși vor putea prezenta probe.

Maia Sandu spune că ar fi posibilă o colaborare cu PDM, dar acest lucru s-ar putea întâmpla dacă Partidul Democrat va trece printr-un proces profund de curățare. „Foarte mulți dintre cei care sunt în Parlament și în organele de conducere ale partidului trebuie să plece ca să dea o șansă acestei formațiuni. Eu cred că acest partid va avea nevoie de timp ca să recupereze încrederea oamenilor și după, la următoarele alegeri, evident, dacă va exista această reformate, o să discutăm despre o coaliție. Dar după alegeri”, a menționat șefa cabinetului de miniștri.

Totodată, Maia Sandu menționează că dacă nu se va reuși reforma instituțională pe care noua guvernare și-a propus-o și anume să fie aduși oameni independenți în instituțiile-cheie: Procuratură, Curtea Constituțională, etc., atunci aceasta va fi o linie roșie peste care nu vor putea trece cele două formațiuni, blocul ACUM și PSRM. „Pentru că noi am venit în politică pentru ca să eliberăm statul de sub controlul unor personaje, ca să construim instituții independente, care să respecte legea, care să vegheze respectarea legii, care să lucreze în interesul cetățeanului. Pentru noi asta este linia roșie. În momentul în care se va vedea că interesele partenerilor noștri sunt altele, dacă se va ajunge acolo, evident că această majoritate nu va putea continua”, a declarat Maia Sandu.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.