Maia Sandu: Sunt tentative din partea Guvernului de a revizui formula de calcul a prețului la gaz

Președintele Maia Sandu spune că incertitudinea în domeniul energetic persistă întrucât nu există niciun răspuns din partea Gazprom privind continuarea livrărilor de gaze naturale după 1 octombrie. Șeful statului spune că Rusia ar putea să ne închidă robinetul după data de 1 octombrie, invocând lipsa efectuării auditului datoriilor Moldovagaz. În realitate însă, potrivit Maiei Sandu, decizia Gazprom ar avea la bază formula de calcul care se schimbă la începutul lunii și care ar genera un preț mai mic de achiziție, notează IPN.

Președintele Maia Sandu dă asigurări că autoritățile depun eforturi maxime pentru a face stocuri de gaz și pentru a oferi compensații consumatorilor casnici. Maia Sandu spune că trecerea la resurse alternative este o soluție pentru a cumpăra cât mai puțin gaz la preț de piață, în cazul în care Gazprom oprește livrările.

„Situația noastră este mai complicată decât în alte state pentru că nu s-au făcut investiții în securitatea energetică a țării, în plus oamenii noștri au venituri mai mici față de cei din Uniunea Europeană. Știm că de la 1 octombrie trebuie să trecem la o nouă formulă de calcul și ar trebui să plătim mult mai puțin decât acum. Și anume din această cauză considerăm că există riscul ca Gazprom să sisteze livrările de gaz. Statul va veni cu compensații pentru cetățeni, printr-un mecanism diferit față de cel de anul trecut, dar majoritatea oamenilor vor primi compensații. Guvernul face tot ce poate pentru a reduce volumele necesare de gaze naturale, Chișinăul trece pe păcură. Facem totul ca să nu fim nevoiți să cumpărăm volume mari de gaz”, a mai spus Maia Sandu în cadrul emisiunii „Новая неделя” de la TV8.

Șefa statului spune că Gazprom nu poate invoca motivul lipsei auditului datoriilor Moldovagaz, întrucât acesta a întârziat din cauza declanșării războiului Rusiei împotriva Ucrainei. Mai mult, președintele spune că Chișinăul încearcă să obțină de la Gazprom o revizuire a formulei de calcul a prețului de achiziție, însă fără succes.

„Nici Guvernul, nici Moldovagaz nu au primit niciun răspuns din partea Gazprom. Faptul că n-a fost finalizat auditul nu poate fi un motiv de sistare a livrărilor. Data de 1 octombrie nu este prevăzută în protocol. Din păcate, prima licitație a eșuat, n-au existat companii doritoare de a realiza acest audit, abia acum Guvernul a selectat două companii, dar rezultatul muncii va fi vizibil abia la finalul acestui an, începutul anului viitor. Nu-i greu să găsim gaz, e greu să găsim gaz la prețuri rezonabile. Noi când am început negocierile, partea rusă cerea preț de piață, asta ar fi însemnat că astăzi trebuia să plătim peste 2000 de dolari. Noi am obținut această formulă, dacă nu ar fi fost fluctuațiile de pe piață, noi am fi avut un preț rezonabil. În fiecare lună sunt tentative din partea Guvernului de a revizui formula, dar Gazprom nu manifestă nicio dorință în acest sens”, a mai spus președintele Republicii Moldova.

Potrivit contractului semnat pentru o perioadă de 5 ani cu Gazprom, f
ormula de calcul a prețului pentru perioada rece a anului, din octombrie până în martie inclusiv, prevede că 70% din preț se formează în funcție de costul produselor petroliere și 30% din prețul spot la gazele naturale.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.