Maia Sandu şi Volodymyr Zelenski sunt îngrijoraţi de situaţia râului Nistru

Revenită din Ucraina, președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a spus că este foarte important să fie continuat dialogul bilateral pentru a asigura protecţia şi utilizarea durabilă a râului Nistru, pentru ca apa lui să servească atât generaţia de acum, cât şi generaţiile viitoare. „Apele râului Nistru asigură viaţa şi bunăstarea a milioane de oameni care locuiesc în bazinul acestui râu, atât din Republica Moldova, cât şi din Ucraina. Am reiterat propunerea de a solicita Uniunii Europene să facă evaluarea impactului de mediu”, a precizat Maia Sandu într-o conferință de presă la care a făcut totalurile vizitei la Kiev, transmite IPN.

Maia Sandu a precizat că, în cadrul întrevederii de ieri, 12 ianuarie, cu președintele Ucrainei, Volodymyr Zelenski, părțile şi-au exprimat îngrijorarea în raport cu situaţia râului, inclusiv problema legată de complexul hidroenergetic nistrean.

Părțile s-au referit și la oportunitatea construcției unui pod peste Nistru, care va scurta timpul de călătorie dintre cele două state. Volodymyr Zelenski a mai spus că este importantă lupta comună împotriva contrabandei pe segmentul frontierei, dar și cooperarea pentru integrarea comună pe piața europeană.

Vizita oficială de la Kiev e prima vizită peste hotare a președintelui Maia Sandu şi prima întâlnire a preşedinţilor Republicii Moldova şi Ucrainei din ultimii cinci ani. Maia Sandu l-am invitat pe Volodymyr Zelenski la Chişinău.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.