Prim-ministrul ales, președinta Partidului Acțiune și Solidaritate, Maia Sandu, susține că în cazul în care mesajele de susținere a Guvernului investit sâmbătă de noua majoritate parlamentară nu vor fi auzite și înțelese, mai ales de reprezentanții guvernării democrate, atunci se va recurge la proteste. Totodată, vicepremierul ales, liderul Partidului Dreptate și Adevăr, Andrei Năstase, susține că începând de astăzi vor exista demisii în rândul funcționarilor publici. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „În profunzime” de la Pro TV, transmite IPN.
Întrebată dacă va merge la discuții cu reprezentanții Partidului Democrat și dacă le va acorda anumite garanții, Maia Sandu spune că „opoziția este invitată la discuții, dar despre garanții nu poate fi vorba”. „Nu acordăm nicio garanție. Noi am venit ca să construim stat de drept, ca să asigurăm justiție independentă și, în aceste condiții, nu poate fi vorba de garanții”, a declarat politiciana.
Maia Sandu și-a exprimat speranța ca această dualitate a puterii să se încheie curând și lucrurile să se clarifice în următoarele zile.
Andrei Năstase consideră că recunoașterea de către partenerilor internaționali a Guvernului condus de Maia Sandu este una firească și aduce în albia normalității dinamica politică din ultimele zile. Potrivit lui, recunoașterea Guvernului din partea UE oferă încredere și determinare oamenilor să grăbească, prin atitudinea lor, transferul de putere. „Această recunoaștere încheie drumul pe care fiecare dintre noi l-a parcurs din 24 februarie și până astăzi”, spune Andrei Năstase.
Liderul PPDA spune că începând de astăzi vor exista demisii în rândul funcționarilor.
Sâmbătă, după formarea unei majorități parlamentare dintre Partidul Socialiștilor și blocul ACUM, a fost investit un nou Guvern cu Maia Sandu în funcția de prim-ministră. Andrei Năstase a fost numit ministru de Interne. Totodată, Curtea Constituțională a declarat neconstituțională investirea Guvernului și a emis un aviz prin care a dizolvat Parlamentul ales la 24 februarie.