Co-președinții Blocului ACUM, Maia Sandu și Andrei Năstase, fac apel la o prezență masivă la marșul, planificat pentru duminică, în sprijinul noii guvernări. Politicienii au îndemnat oamenii să se organizeze din timp pentru acțiunea din fața Parlamentului, deoarece, „cu siguranță, vor fi create impedimente pentru cei care vor dori să ajungă la marș”, transmite IPN.
„Pregătiți-vă! Veniți din timp, veniți la rude și rămâneți peste noapte în oraș. Luați-i cu mașina pe cei care nu au cu ce ajunge. Vor reuși să oprească mașinile? Atunci noi vom veni pe jos! Ei vor auzi fiecare pas al nostru și vor vedea că Moldova nu este a lor, ci a oamenilor și a copiilor Moldovei”, a declarat premierul ales, Maia Sandu, în cadrul unui briefing de presă.
Potrivit ei, datorită votului din 24 februarie, „există un Guvern și un Parlament legitime, doar că Plahotniuc este gata să sacrifice o țară întreagă ca să își salveze averile”. „Noi suntem mulți, iar atunci când ne vor vedea și ne vor auzi, vor înțelege că forța poporului este mai mare decât a uzurpatorului”, a precizat Maia Sandu.
Politiciana a mai îndemnat oamenii să fie vigilenți, „pentru că regimul Plahotniuc va face tot ce-i stă în puteri ca să-i împiedice să vină la Marșul Poporului”. Potrivit ei, vor încerca să oprească transportul public, vor amenința șoferii, vor bloca străzi. Maia Sandu s-a adresat și angajaților poliției și celor responsabili de ordinea publică, solicitându-le să se asigure că niciun cetățean nu va avea de suferit, iar marșul se va desfășura în siguranță.
La rândul lui, ministrul afacerilor interne în Guvernul Sandu, Andrei Năstase, a precizat că evenimentul de duminică este foarte important pentru Republica Moldova. „Este un marș al poporului, pentru că poporul vrea altceva. Poporul vrea libertate, siguranță, bunăstare, vrea stat de drept și democrație autentică”, a notat Andrei Năstase.
Politicianul a mai spus că va fi un marș pașnic, așa cum au fost și acțiunile de pe parcursul tuturor anilor. „Fac apel către chișinăuieni. Fac apel către locuitorii suburbiilor. Să demonstrăm demnitate, curaj, determinare. Vă îndemnăm să fiți alături de noi. Să înceapă marșul poporului”, a declarat Andrei Năstase.