Maia Sandu: Se pregătesc acțiuni cu implicarea unor diversioniști cu pregătire militară

Președintele Maia Sandu susține că se pregătesc acțiuni cu implicarea unor diversioniști cu pregătire militară, camuflați în civil, care să întreprindă acțiuni violente, atac asupra unor edificii ale statului și luare de ostatici. Prin acțiuni mascate sub proteste ale așa-numitei opoziții, ar urma să se forțeze schimbarea puterii de la Chișinău. Declarațiile au fost făcute la un briefing de presă, transmite IPN.

Maia Sandu a spus că instituțiile statului au confirmat declarațiile președintelui Ucrainei despre planurile Federației Ruse de destabilizare a Republicii Moldova. „Planul Rusiei de a întreprinde acțiuni subversive pe teritoriul statului nostru nu este unul nou. Tentative de destabilizare a situației și de subminare a statului au existat și în toamna anului trecut. Dar ele nu și-au atins obiectivul datorită intervențiilor prompte ale instituțiilor noastre de securitate și de asigurare a ordinii publice. În perioada octombrie-decembrie, poliția și Serviciul de Informații și Securitate au intervenit în mai multe cazuri de organizare a elementelor criminale și au oprit tentativele de violență”, a declarat șefa statului.

În toamnă accentul s-a pus pe criza energetică, care trebuia să provoace nemulțumiri majore în rândul populației și să conducă la proteste violente. Însă, conform planului pentru perioada următoare, prin acțiunii violente, mascate sub proteste ale așa-numitei opoziții, ar urma să se forțeze schimbarea puterii de la Chișinău, a precizat Maia Sandu.

Șefa statului a mai spus că documentele recepționate de la partenerii ucraineni demonstrează o bună documentare a aspectelor logistice pentru organizarea cestor activități subversive. Planul presupune folosirea oamenilor din afara țării pentru acțiunile cu caracter violent. De exemplu, au fost identificate instrucțiuni despre regulile de intrare în Republica Moldova pentru cetățeni ai Federației Ruse, Belarus, Serbiei și Muntenegru. „Vă asigur că instituțiile statului lucrează la prevenirea acestor provocări și țin situația sub control”, a precizat președinta. 

„În realizarea planului, autorii mizează pe mai multe forțe interne, dar în special pe grupări criminale, cum ar fi formațiunea Șor și toate derivatele ei, pe unii veterani, foști angajați ai forțelor de ordine și pe mai multe persoane cunoscute pentru legăturile lor cu Plahotniuc. Așa cum am menționat, scopul acestor acțiuni este răsturnarea ordinii constituționale, schimbarea puterii legitime de la Chișinău pe una ilegitimă care să pună țara noastră la dispoziția Rusiei, pentru a opri procesul de integrare europeană, dar și pentru ca Moldova să poată fi folosită de Rusia în războiul ei împotriva Ucrainei”, afirmă Maia Sandu.

Președinta le-a cerut instituțiilor statului maximă vigilență. Parlamentului i-a solicitat să adopte în cel mai scurt timp proiectele de lege care le vor oferi SIS și Procuraturii instrumentele necesare pentru a combate mai eficient riscurile la adresa securității țării. „Toți cei care participă în aceste acțiuni îndreptate împotriva statului Republica Moldova – elemente externe, membri ai partidelor politice și grupărilor criminale și toți cei care îi protejează pe aceștia trebuie să fie trași la răspundere”, a mai spus șefa statului.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.