Maia Sandu: Republica Moldova aspiră să adere la Uniunea Europeană, Rusia știe

Republica Moldova vrea să devină membru al UE într-o zi. „Ne-ar plăcea să ajungem acolo mai devreme decât mai târziu”, a declarat președintele Maia Sandu pentru agenția de presă Reuters, citată de IPN. Este cea mai clară declarație publică a șefei statului cu privire la finalitatea cursului pro-occidental al Republicii Moldova, „având în vedere dependența Moldovei de gazul rusesc”, notează Reuters. „Moldova a spus Rusiei că aceasta este alegerea ei”, a declarat Maia Sandu.

În ajunul summitului liderilor UE și ai liderilor din estul Europei, Sandu a spus că Rusia îngreunează viața Moldovei cu prețurile mai mari la gaze naturale. Depinde și de Occident să ajute la prinderea criminalilor care au furat banii Moldovei și sunt în libertate în Europa, notează Reuters.

Întrebată dacă Rusia va permite Republicii Moldova – care se află între Ucraina și România, stat membru al UE – să adere la Uniunea Europeană, Sandu a spus că le-a spus oficialilor ruși că modelul blocului de 27 de țări este cel mai bun pentru țara ei. „Vom insista că este alegerea noastră (de a adera la UE) și ne-am dori ca alte țări să respecte această alegere”, a spus Maia Sandu.

Conform Reuters, Maia Sandu a descris noul contract pe cinci ani de livrare a gazelor ca fiind „rezonabil”, dar a remarcat că Moscova a oferit „prețuri preferențiale” aliaților săi apropiați”. Guvernul Republicii Moldova va contesta cererea Gazprom din 30 octombrie referitoare la datoriile de 709 milioane de dolari. „Când prețurile (gazelor) au crescut atât de mult, Gazprom a început să vorbească despre niște datorii despre care ei susțin că sunt (acumulate) din 1994... Bineînțeles că acest lucru a fost folosit (în negocieri). Credem că datoria ar trebui să fie mult mai mică”, a menționat Maia Sandu.

Șefa statului a mai spus că este îngrijorată de masarea trupelor ruse la granița cu Ucraina. Dar, în opinia ei, nu există semne ale unei creșteri a activității rusești în Transnistria, „o regiune separatistă, cu o populație vorbitoare de limba rusă, de-a lungul părții de est a Moldovei”, notează Reuters. „Din păcate, mai avem trupe rusești pe teritoriul nostru”, a spus Maia Sandu, cerând retragerea lor din Transnistria, pe care Națiunile Unite o consideră parte a Moldovei.

Republica Moldova a cerut Interpolului să caute doi dintre cei mai bogați oameni ai țării, acuzați că au delapidat banii statului. „Unul dintre aceștia, Vladimir Plahotniuc, este acuzat de implicare în furtul a 1 miliard de dolari din băncile moldovenești în perioada 2014-2015. Avocații lui Plahotniuc au negat că acesta a fost implicat în ceea ce este cunoscut la nivel local drept „furtul secolului””, notează Reuters. „Contăm pe sprijin internațional pentru că cei mai mari escroci care au furat de la poporul nostru și au părăsit țara”, a spus Maia Sandu, indicând că, probabil, Plahotniuc s-a ascuns în Turcia.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.