„Cetățenilor vreau să le spun că a fost o onoare pentru mine să-i reprezint în aceste cinci luni și vreau să le amintesc că puterea adevărată este la ei, la oameni. Noi niciodată nu am alergat după putere. Noi am folosit puterea pentru a îmbunătăți viața cetățenilor și ca pe un mijloc pentru a îmbunătăți situația în țară”, a declarat Maia Sandu după ultima ședință a guvernului pe care l-a condus, transmite IPN.
„Se uită în ochii cetățenilor și mint fără pic de rușine. Au zis că fac un guvern tehnocrat, apolitic, și au făcut un guvern care este format aproape în totalitate din consilierii lui Dodon. Au zis că nu fac alianță între PDM și PSRM și au făcut o alianță în Parlament cimentată pe interese comune, pe scheme comune, probabil pe frica comună de pușcărie. Asta fac ei, își mint proprii alegători și pe toți cetățenii”, a spus Maia Sandu.
Lidera PAS este convinsă că „oamenii înțeleg și văd tot ce se întâmplă”. „Vreau să fac o adresare către funcționarii onești din instituțiile statului. Vreau să-i încurajez să continue să aibă o atitudine corectă în raport cu cetățenii, chiar dacă s-a schimbat guvernul și poate va fi mai greu. Dar vreau să le amintesc că noi am reușit să dăm jos un regim corupt și, respectiv, o să reușim să-l dăm jos și pe cel de-al doilea regim corupt. Și de această dată această căderea a corupției va fi definitivă. Și mie mi-ar plăcea ca în curând să putem să revenim și să lucrăm cu oameni onești din instituțiile statului, iar dumneavoastră știți că noi putem să lucrăm doar cu oameni corecți și cu oameni onești”, a menționat fostul premier.
Maia Sandu a îndemnat funcționarii onești „să nu participe în scheme și să nu se lase folosiți pentru interesele proprii și de partid ale celor care iată vor să acapareze toată puterea”
„O să continuăm să muncim, dacă e nevoie din opoziție pentru ca aceste obiective comune – justiția adevărată, prosperitate pentru cetățenii onești – aceste obiective să le putem îndeplini. Eu sunt încrezătoare și vreau ca toți cetățenii onești ai acestei țări să rămână încrezători pentru că lupta noastră pentru o viață mai bună continuă”, a mai spus Maia Sandu.