Partidul Democrat intimidează cetățenii și îi presează să participe la mitingul din această duminică, afirmă președintele Partidului Acțiune și Solidaritate, Maia Sandu, care spune că a primit numeroase plângeri în acest sens. Într-o conferință de presă, joi, fruntașii PAS au dezavuat comportamentul partidului de guvernământ și au prezentat o listă cu „100 de lucruri pe care Partidul Democrat nu le va spune duminică”, transmite IPN.
Maia Sandu a afirmat că PDM va aduce cu forța oamenii la miting pentru a crea iluzia puterii. „Cei care sunt puternici nu trebuie să intimideze, să șantajeze profesori, medici, pentru a-i aduce cu forța la manifestație. Doar niște lași aduc oamenii cu forța pentru a le spune în continuare minciuni”, a declarat lidera PAS. Potrivit ei, de când Partidul Democrat se află la guvernare, și-a subordonat instituțiile de stat, printre care și Procuratura Generală, transformând-o într-o „bâtă politică”. În opinia sa, astăzi PDM încearcă să convingă societatea că nu ar avea nicio vină pentru abuzurile care au avut loc în toți acești ani.
Enumerând unele poziții de pe lista PAS cu cele „100 de lucruri pe care Partidul Democrat nu le va spune duminică”, secretarul general al formațiunii, Igor Grosu, a menționat uzurparea puterii de către PDM și eșecul total în recuperarea miliardului, dar și anularea alegerilor libere și democratice. Igor Grosu a mai spus că cetățenii au plătit 618 milioane de lei, care a reprezentat dobânda pentru anul 2018 din miliardul furat. Pe lista lucrurilor pe care le nu le va spune PDM duminică, PAS trece și răpirea și deportarea ilegală a șapte cetățeni turci, în schimbul banilor pentru reconstrucția clădirilor Președintelui. Adoptarea sistemului electoral mixt, împotriva recomandărilor Comisiei de la Veneția și ale instituțiilor europene, este, potrivit PAS, un alt adevăr despre care nu vor vorbi democrații.
Mihai Popșoi vicepreședinte PAS, consideră că Partidul Democrat a dinamitat parteneriatele externe, atât cu Federația Rusă, cât și cu occidentul. În opinia sa, prin rezoluția din iulie 2018, Uniunea Europeană a arătat că nu mai are încredere în guvernarea de la Chișinău și a suspendat asistența macrofinanciară. Vicepreședintele PAS consideră că Republica Moldova ar fi avut astăzi o șansă de a depune cererea de aderare la Uniunea Europeană dacă reformele începute șapte ani în urmă ar fi fost realizate. „Perspectiva de a deveni stat candidat la Uniunea Europeană a fost amânată cu cel puțin zece ani, dacă guvernarea nu va fi schimbată. Ceea ce s-a întâmplat în ultimii ani a fost un show macabru care dinamitează vectorul european, părtași fiind atât Plahotniuc, cât și Dodon”, a declarat Mihai Popșoi.
Solicitat de IPN, purtătorul de cuvânt al Partidului Democrat, Vitalie Gamurari, a afirmat că acuzațiile PAS că PDM-ul ar intimida și presa angajații publici să participe la manifestația de duminică sunt lipsite de temei. „Nu am o explicație de ce PAS ar susține un asemenea lucru. Probabil cei care au făcut această declarație apelau la asemenea practici când guvernau”, a spus Vitalie Gamurari.