Obiectivul de bază al Partidului Acțiune și Solidaritate la următoarele alegeri este să obțină cât mai multe voturi în Parlament pentru a schimba puterea. Declarația a fost făcută de președinta PAS, Maia Sandu, în cadrul emisiunii „Politica” de la postul de televiziune TV8, transmite IPN.
Maia Sandu susține că își dorește să creeze o listă care să-i ajute să atragă cât mai multe voturi în Parlament. „Acesta este unul din obiectivele de bază și al doilea – cu această echipă să putem să facem tot ce ne propunem. Noi ne dorim o echipă în care să se regăsească cât mai mulți alegători ai Republicii Moldova, în care să aibă încredere cât mai mulți oameni”, a afirmat liderul formațiunii.
În opinia ei, dacă actuala guvernare rămâne la putere, atunci procesele democratice vor degrada și mai mult în Republica Moldova. „Noi venim nu doar să schimbăm puterea, noi venim să construim ceva aproape de la zero. Această guvernare distruge absolut totul – instituțiile statului, principiile pe care ar trebui să se construiască o societate. Lucrurile care va trebui să le facă acest Parlament nu vor fi simple și este important să avem acolo inclusiv oameni care vor fi votați, oameni în care cetățenii au încredere și oameni care știu cum să rezolve problemele mai departe”, spune Maia Sandu.
Președinta PAS susține că cea mai mare provocare pentru Republica Moldova actualmente este că oamenii pleacă din țară. Aceștia pleacă pentru că le este preluată afacerea, pentru că sunt hărțuiți, pentru că nu au unde să se angajeze.