Maia Sandu: Obiectivul meu este să avem un salariu mediu pe economie de 25 de mii de lei

Maia Sandu, care candidează pentru un nou mandat prezidențial, cu susținerea Partidului Acțiune și Solidaritate, spune că unul dintre obiectivele ei este ca în anul 2030 salariul mediu pe economie să ajungă la 25 de mii de lei. În opinia sa, astfel tinerii vor fi motivați să nu plece peste hotare și să aibă o viață bună în Moldova, transmite IPN.

Maia Sandu s-a întâlnit cu viitorii ingineri, specialiști în tehnologii informaționale și altele profesii esențiale pentru dezvoltarea infrastructurii și economiei, de la Universitatea Tehnică din Moldova. Candidata a vorbit despre cât de important este ca tinerii să rămână acasă.

„Unul dintre angajamentele din Planul meu pentru Moldova este să oferim un adaos de 3 mii de lei pe lună, timp de 1 an, pentru fiecare tânăr și tânără care se angajează la primul loc de muncă în anumite domenii strategice”, a menționat Maia Sandu.

Printre realizările în educație actuala președintă punctează investițiile în valoare de 500 de milioane de lei în universități și colegii, dar și alte 1,3 miliarde pentru rețeaua de Școli Model în toată țara.

„Am început reforma universitară și investim circa 500 de milioane de lei în instituțiile de învățământ superior – cea mai mare investiție făcută vreodată în universitățile și colegiile din Moldova. Stimulăm trecerea copiilor în școli mai mari. Familiile care vor înscrie copilul într-o altă școală decât în cele cu un număr mai mic de 50 de elevi vor primi alocații neimpozabile”, mai menționează Maia Sandu.

Președintele Republicii Moldova nu are competența de a majora lefurile sau a oferi adaosuri salariale, dar poate depune o inițiativă legislativă care să fie supusă votului în Parlament, după aprobarea Guvernului. 

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.