Președintele Maia Sandu se arată nedumerită de pretențiile unor partide parlamentare la adresa instituției prezidențiale. Șeful statului spune că le-a oferit posibilitatea fracțiunilor să învestească Guvernul Gavrilița sau Guvernul Grosu, șansă ratată de Parlament. Mai mult, președintele țării spune că va aștepta decizia Curții Constituționale privind constatarea circumstanțelor dizolvării Parlamentului și în funcție de situația pandemică din țara, va decide când semnează decretul de dizolvare a Legislativului și de anunțare a datei alegerilor parlamentare anticipate, notează IPN.
Președintele Sandu a refuzat să ofere detalii din timpul consultărilor cu fracțiunile parlamentare, menționând că după discuțiile cu reprezentanții tuturor partidelor va veni cu o poziție oficială. În același timp, șeful statului spune că toate acțiunile sale din ultimele luni au fost conforme Constituției.
„Cei care vorbesc acum despre necesitatea învestirii unui Guvern, trebuiau să voteze unul din cei doi candidați pe care i-am desemnat. Am desemnat oameni intergri, oameni care pot gestiona criza sanitară. De cealaltă parte, socialiștii, dacă vor să aibă un guvern al lor, deja îl au. Actualul Guvern în exercițiu este Guvernul PSRM”, a spus Maia Sandu în cadrul emisiunii „Piatnita s Anatoliem Golea” de la RTR.
Președintele Sandu spune că a aflat din presă despre decizia Marianei Durleșteanu de a se retrage din cursa pentru șefia Executivului.
„Am aflat din presă, când s-au terminat consultările cu fracțiunea PSRM, am văzut știrea, dar nu am vorbit cu Mariana Durleșteanu. Ne cunoaștem, când eu activam la Ministerul Economiei, ea lucra la Ministerul Finanțelor. N-am avut pretenții la candidat pentru că nu este vorba despre candidat, este vorba despre cei care susțin acest Guvern”, a spus Maia Sandu.
Șeful statului insistă pe ideea alegerilor parlamentare anticipate, însă spune că data scrutinului va fi stabilită în funcție de evoluția situației pandemice din țară.
„Când va exista decizia Curții Constituționale, trebuie să vedem care va fi situația pandemică. Următoarele alegeri nu vor mai fi organizate de Plahtoniuc, vor fi alegeri libere și corecte, acum nu mai există sistemul electoral mixt, oamenii nu se mai tem de regimul lui Plahotniuc”, a mai spus Maia Sandu.
După eșecul învestirii Guvernului Grosu în Parlament, ieri președintele Maia Sandu a avut consultări cu fracțiunile Pro Moldova, PAS, Platforma DA și PDM. Consultările vor continua luni, 29 martie. La discuții sunt așteptați deputații fracțiunii Partidului Șor și cei ai fracțiunii PSRM.