„Republica Moldova pășește într-o nouă etapă de cooperare cu țările partenere - o relație bazată pe transparență și pe încredere reciprocă”. Declarația aparține președintelui Maia Sandu, făcută la întâlnirea cu Valdis Dombrovskis, vicepreşedintele executiv al Comisiei Europene, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă al Președinției.
„Sunt ferm convinsă că reînnoirea dialogului politic și dezghețarea relațiilor cu partenerii europeni vor contribui la construirea unui stat de drept, la consolidarea unei democrații veritabile și a unei economii funcționale”, a declarat Maia Sandu.
În cadrul unei alte întrevederi, cu Johannes Hahn, comisarul european pentru buget și administrație, discuția s-a axat pe intensificarea cooperării economice, pe importanța asistenței UE pentru Republica Moldova și pe „dorința noastră de a liberaliza și în continuare serviciile și de a integra și mai profund Republica Moldova în economia europeană”, a declarant șefa statului.
Iar la întâlnirea cu Didier Reynders, comisarul european pentru justiție, președinta Maia Sandu a accentuat necesitatea de a implementa o reformă reală a justiției, care să permită dezvoltarea Republica Moldova și în celelalte domenii.
„Lupta împotriva corupției și crearea unor instituții puternice și independente reprezintă premisa de bază a îmbunătățirii vieții cetățenilor noștri. Comisarul Reynders m-a asigurat că Uniunea Europeană va susține și în continuare parcursul nostru european prin sprijinirea reformelor și eforturilor noastre în edificarea unui stat modern, european și prosper”, a menționat Maia Sandu.
Președintele le-a mulțumit oficialilor europeni pentru susținerea acordată Republicii Moldova de-a lungul timpului și pentru faptul că au promovat interesele cetățenilor chiar și în perioade când la nivelul conducerii țării „erau încălcate valorile și principiile europene la care a aderat Republica Moldova”.
Vizita oficială la Bruxelles a președintei Maia Sandu se încheie astăzi, 19 ianuarie.