Maia Sandu: Moartea lui Alexei Navalnîi este o reamintire a opresiunii disidenței de către regim

Moartea lui Alexei Navalnîi într-o închisoare rusă este o reamintire dură a opresiunii îngrozitoare a disidenței de către regim, a declarat președinta Maia Sandu, ca reacție la moartea opozantului rus în penitenciarul din regiunea autonomă Yamalo-Nenets.

„Gândurile mele sincere se îndreaptă către familia sa, către toți rușii cu mentalitate democratică și către cei care luptă cu curaj pentru libertate și democrație în Rusia și în străinătate”, a adăugat Maia Sandu, transmite IPN.

Și premierul Dorin Recean a venit cu o reacție: „Moartea lui Alexei Navalnîi ne amintește cu tărie de ce trebuie să continuăm să ne opunem brutalității Kremlinului și să apărăm valorile democratice. La fel ca Alexei, oameni din întreaga lume luptă pentru libertate, democrație și respectarea drepturilor omului. Iar lupta nu ar trebui să se oprească niciodată”, a declarat premierul.

„Moștenirea lui trebuie să trăiască, pentru că o Rusie liberă înseamnă o lume mai sigură pentru noi toți”, a transmis președintele Parlamentului, Igor Grosu.

Ministrul infrastructurii și dezvoltării regionale, Andrei Spînu, a scris pe Facebook că Aleksei Navalnîi a fost omorât. „În viață auzim mereu că trebuie să învățăm lecțiile istoriei și să nu le repetăm. Azi, trebuie să învățăm lecțiile prezentului, lecțiile oamenilor care și-au dat viața pentru libertate și democrație. Mulțumim, Aleksei Navalnîi”, a adăugat Andrei Spînu.

Alexei Navalnîi avea 47 de ani. Serviciul Federal al Penitenciarilor din Rusia precizează că acesta s-ar fi simțit rău în urma plimbării. Era deținut în penitenciarul din regiunea autonomă Yamalo-Nenets.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.