Maia Sandu: Mizăm pe o colaborare constructivă cu guvernarea locală din Găgăuzia

Administrația Prezidențială urmărește cu atenție evoluțiile din regiunea găgăuză și mizează pe o colaborare constructivă cu guvernarea locală. „Ne dorim ca oamenii din Găgăuzia să aibă o viață mai bună, așa cum ne dorim o viață mai bună pentru toți cetățenii țării noastre. Scopul nostru este ca fiecare localitate să beneficieze de oportunități de dezvoltare și de creștere economică”, a declarat președintele Maia Sandu, în cadrul unei ședințe de lucru cu conducerea UTA Gagauz-Yeri, în frunte cu bașcanul Irina Vlah.

Potrivit unui comunicat al președinției, citat de IPN, împreună cu oficialii de la Comrat s-a discutat despre necesitatea de a elabora un concept eficient al studierii limbilor română și găgăuză în regiune, astfel încât la absolvirea școlii tinerii din Găgăuzia să se simtă integrați plenar în societate.

Președinta Maia Sandu i-a îndemnat pe reprezentanții administrației publice locale din Găgăuzia să susțină reformele pornite în țară, în special în domeniul justiției și al combaterii corupției. De asemenea, șefa statului a amintit despre nevoia de a consolida societatea și de a nu îngrădi libertățile democratice ale cetățenilor.

Maia Sandu a declarat că va efectua o vizită în autonomia găgăuză, imediat cum se va încheia procesul de constituire a organelor de lucru ale Adunării Populare, recent aleasă.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.