Candidata Partidului Acțiune și Solidaritate, Maia Sandu, susține că, dacă devine președinte și dacă Parlamentul și Guvernul se va dovedi că nu sprijină măsurile, politicile, deciziile foarte importante pentru a ajuta cetățenii și economia, va fi motiv în plus de a înțelege că e nevoie de alegeri parlamentare anticipate cât mai repede. „Voi avea sprijinul cetățenilor și asta este cel mai important”, a declarat Maia Sandu la emisiunea „În Profunzime”, de la postul de televiziune Pro TV, transmite IPN.
„Știu că va fi foarte complicat, dar una din sarcinile noastre acum este curățarea clasei politice de oameni care au ajuns în politică doar ca să-și servească propriile interese și nu ca să rezolve problemele cetățenilor”, a adăugat candidata PAS.
Întrebată dacă mai este posibilă o coaliție cu PSRM, Maia Sandu a spus că a văzut ce înseamnă Partidul Socialiștilor și mai ales ce înseamnă Igor Dodon. „Ei au avut ocazia să facă lucruri bune pentru cetățeni. Ei au ales să protejeze sistemul corupt, pentru că sunt parte a acestui sistem corupt. Pentru că au nevoie de milioane și milioane pentru ca să fraudeze alegeri, pentru ca să tipărească ziare în mod ilegal, pentru ca să manipuleze, ca să finanțeze nenumăratele lor televiziuni, nenumăratele lor pagini pe internet prin care distribuie falsuri. Ei nu pot să fie un partid care să lucreze pentru cetățeni. Ei sunt parte a sistemului mafiot. Nu avem ce să discutăm cu ei și împreună cu ei să rezolvăm problemele cetățenilor”, a menționat candidata. Potrivit Maiei Sandu, alianța cu PSRM a fost singura soluție pentru a-l alunga pe Plahotniuc (Vlad Plahotniuc, fost lider PDM) și știa că, „mai întâi, trebuie alungat Plahotniuc, iar apoi Igor Dodon”.
Maia Sandu a mai spus că, dacă va devine președinte, în relația cu Federația Rusă va porni de la interesele cetățenilor Republicii Moldova, nu de la interesele personale, „așa cum face Igor Dodon”. „Și în relația cu Federația Rusă, și în relația cu România, Ucraina, și în relația cu alți parteneri voi pune la bază interesul cetățenilor Republicii Moldova”, a spus Maia Sandu. Potrivit ei, Moldova trebuie, în primul rând, să-și refacă relațiile cu România și Ucraina, să deblocheze relațiile cu Uniunea Europeană pentru că „avem nevoie de sprijin în această criză”. În opinia Maiei Sandu, Igor Dodon a desfășurat o politică externă total dezechilibrată, iar ea și echipa sa trebuie să o corecteze urgent.