Maia Sandu: Indiferent ce limbă vorbesc, cetățenii sunt în siguranță în Republica Moldova

Cetățenii, indiferent dacă vorbesc limba română sau limba rusă, sunt în siguranță în Republica Moldova. „Noi lucrăm pentru siguranța și bunăstarea fiecărui cetățean”, a declarat președinta Maia Sandu, comentând îndemnul Ambasadei Rusiei către „cetățenii Rusiei și conaționalii ruși” să se adreseze după ajutor la Ambasadă dacă vor fi discriminați pe diferite criterii, transmite IPN.

„Din primele zile ale acestui război am făcut apel la unitate, am făcut apel ca să nu permitem discursului de ură să ne dezbine și le mulțumesc tuturor oamenilor care au urmat acest apel și care au contribuit ca să menținem unitatea. Republica Moldova respectă drepturile omului, face toate eforturile pentru ca fiecare cetățean, indiferent de limba pe care o vorbește, să se simtă în siguranță aici, acasă”, a declarat șefa statului într-o conferință de presă.

Miercuri, Ambasada Federației Ruse la Chișinău i-a îndemnat pe „cetățenii Rusiei și conaționalii ruși” să se adreseze după ajutor la Ambasadă în legătură cu ceea ce a calificat drept „creșterea numărului de cazuri de discriminare pe motive naționale, lingvistice, culturale, religioase și de altă natură, precum și săvârșirea de acte cu caracter violent sau acte care amenință viața și sănătatea”.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.