Președintele Igor Dodon vrea un Guvern pe care să-l controleze, să-l folosească în scopuri personale, scopuri electorale, dar nu este clar cum are de gând să promoveze reforme, să asigure credibilitatea acestui executiv și să poată să obțină asistență externă ca să poată crește veniturile cetățenilor și să implementeze proiecte. Declarația aparține prim-ministrului în exercițiu Maia Sandu, președintă a Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS). Șefa executivului spune că s-a așteptat că președintele va înainta rapid un candidat la funcția de premier, dar nu s-a gândit că lucrurile vor derula cu o asemenea viteză, transmite IPN.
„Cred că această echipă a fost negociată cu cei de la PDM timp de o perioadă și acum ne va fi prezentată ca o echipă de tehnocrați, dar sunt aceiași oameni ai PDM-ului, care au fost în funcții, care au participat la abuzuri, la ilegalități”, a afirmat șefa cabinetului de miniștri în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la postul TV8.
Maia Sandu a menționat că blocul ACUM nu și-a făcut iluzii și că a știut de la bun început că se poate pomeni în orice clipă „cu o asemenea trădare”, cu o asemenea acțiune din partea Partidului Socialiștilor și a lui Igor Dodon. „Am primit semnale cu o lună în urmă că Igor Dodon vrea să schimbe Guvernul și că îl pregătește pe Ion Chicu pentru funcția de prim-ministru. Nu am crezut atunci că se va întâmpla atât de repede. Mi-am imaginat că o să aștepte până în iarnă ca să punem la cale bugetul pe care noi l-am pregătit și care trebuie aprobat în Parlament, ca să existe siguranța că a doua tranșă din asistența macrofinanciară vine în buget”, a menționat șefa executivului.
Politiciana spune că și pentru Igor Dodon numirea procurorului a fost o linie roșie, în sensul ca să nu permită blocului ACUM să propună oameni onești în această funcție pe care el nu-i controlează. În opinia ei, era clar că se va ajunge la momentul demiterii Guvernului, dar nu era clar când avea să aibă loc acest lucru.
Maia Sandu spune că sunt false zvonurile că actualul Guvern ar fi văzut că nu poate obține progrese serioase împreună cu socialiștii și și-ar fi organizat plecarea de la guvernare. „Eu am sperat că acest Guvern o să supraviețuiască până în primăvară. Și până în primăvară noi am fi reușit să închidem toate schemele astfel încât să nu-și mai poată finanța partidele politice din scheme de corupție și asta le-ar fi tăiat aceste surse. Noi cu colegii din Guvern am convenit cu colegii din Parlament că o să insistăm și am obținut și sprijinul partenerilor internaționali pe schimbarea legilor care țin de instituțiile de reglementare”, a declarat prim-ministra.
De asemenea, președinta PAS este de părere că alegerile anticipate nu sunt întru totul excluse la momentul actual, deși, în opinia ei, Partidul Democrat va vota pentru Guvernul propus de președintele Igor Dodon și nu se va ajunge la un scrutin anticipat.
Referitor la următoarele alegeri prezidențiale, care vor avea loc anul viitor, Maia Sandu spune că până acum nu s-a gândit, dacă își va înainta candidatura sau nu, dar spune că această decizie trebuie luată în echipă.
Guvernul condus de Maia Sandu a fost demis pe 12 noiembrie, cu votul a 63 de deputați socialiști și democrați pentru că a înaintat în Parlament inițiativa de asumarea răspunderii pentru modificarea Legii Procuraturii, care presupunea înaintarea de către premier a unei liste scurte de candidați la funcția de procuror general. Partenerul de coaliție – Partidul Socialiștilor nu a acceptat această inițiativă, declarând-o neconstituțională, înaintând moțiune de cenzură față de executiv.