Președintele Igor Dodon avea un interes foarte mare față de Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) și vroia să-și pună omul său în fruntea acestei instituții. Declarația a fost făcută de fosta prim-ministră Maia Sandu, președinta Partidului Acțiune și Solidaritate. Potrivit ei, despre aceasta s-a discutat în cadrul întâlnirilor dintre șeful statului și șefa cabinetului de miniștri, atunci când Maia Sandu se afla în această funcție. Politiciana spune că Igor Dodon a și înaintat un candidat, dar acesta nu ar fi fost suficient de profesionist și prim-ministra a respins această candidatură, transmite IPN.
„A existat un foarte mare interes din partea domnului Dodon pentru ANSA. El vroia foarte mult să-și pună omul său în această instituție. Eu am spus că noi căutăm un om foarte bun, un specialist foarte bun, necorupt pentru că acolo sunt foarte multe scheme. El a propus un CV și eu am considerat că acesta nu este un specialist suficient de bun și noi căutam în continuare. Interesant era că pentru domnul Dodon era interesantă această agenție”, a declarat Maia Sandu în platoul emisiunii „Piatnița s Anatoliem Golea” de la postul de televiziune RTR Moldova.
Lidera PAS susține că chiar dacă în spațiul public Igor Dodon critica dur activitatea Guvernului pe care îl conducea și că avea mari pretenții față de unii miniștri, în cadrul întâlnirilor personale acesta nu aducea acuzații și argumente de ce unii șefi de ministere ar trebui să fie schimbați. Fosta prim-ministră spune că, în mare parte, șeful statului doar își manifesta interesul față de unele ministere, dar nu argumenta ce anume nu fac bine unii miniștri. „Când aveam aceste întâlniri, el nimic despre aceasta nu spunea, el doar spunea că îi sunt interesante unele ministere”, a adăugat politiciana.
În opinia Maiei Sandu, Igor Dodon avea două mari probleme: reforma justiției și „bugetul solidarității” elaborat de Guvernul precedent. Referitor la reforma justiției Maia Sandu spune că Igor Dodon se temea de un procuror independent care l-ar fi pus sub anchetă, iar „bugetul solidarității”, care oferea o serie de majorări de salarii și indemnizații, ar fi întărit pozițiile executivului și ar fi crescut ratingul acestuia.