Maia Sandu i-a conferit ambasadorului SUA „Ordinul de Onoare”

Președinta Maia Sandu i-a conferit ambasadorului SUA Dereck J. Hogan „Ordinul de Onoare”, cu prilejul încheierii mandatului său în Republica Moldova. Distincția a fost acordată în semn de apreciere pentru susținerea eforturilor Republicii Moldova de a construi o societate democratică și prosperă, transmite IPN, cu referire la un comunicat de presă al Președinției.

Șefa statului a mulțumit ambasadorului pentru contribuția sa în promovarea transformărilor democratice din Republica Moldova și susținerea acordată, împreună cu echipa sa, oamenilor care au luptat pentru o societate liberă și justă.

Totodată, Maia Sandu a mulțumit pentru sprijinul SUA în lupta cu pandemia și în asigurarea cu vaccin a Republicii Molova, pentru programele de asistență în domeniul dezvoltării economice și infrastructurii și pentru ajutor în consolidarea instituțiilor statului și a presei independente.

În cadrul întrevederii, părțile au discutat despre revigorarea relațiilor bilaterale în contextul Dialogului Strategic moldo-american la nivel înalt. În context, au fost abordate subiecte ce țin de consolidarea statului de drept, combaterea corupției și reformarea justiției, precum și de digitalizarea economiei.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.