În cadrul emisiunii „Adevărul live” din 23 iulie 2018 președinta Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Maia Sandu, și-a împărtășit necazurile legate de contramanifestațiile organizate de Partidul Șor (PȘ) împotriva acțiunilor protestatare ale opoziției. Potrivit liderei PAS, formațiunea lui Ilan Șor este o unealtă a guvernării prin intermediul căreia aceasta încearcă să minimizeze efectele protestelor, să conducă atenția în altă parte, să compromită acțiunile opoziției. O fi adevărat ceea ce ne spune doamna Sandu, dar în același timp contramanifestațiile PȘ oferă și un prilej pentru a implica organelor competente în clarificarea activității formațiunii lui Ilan Șor, urmând să se demonstreze că acesta chiar este unealta guvernanților.
Sigur, susținătorii PAS trebuie să întreprindă eforturi energice pentru a evidenția mistificarea propagandistică, precum că niște partide de opoziție au puterea de a periclita cumva activitatea „magazinelor sociale”. Dar nimeni nu-i împiedică pe susținătorii PAS să se informeze din documentele oficiale ale PȘ despre obiectivele statutare ale acestuia, în baza cărora formațiunea a fost înregistrată la Ministerul Justiției, și activitățile și proiectele declarate, și să acționeze în consecință. Articolul 17 al legii partidelor prevede că acestea activează în vederea realizării voinței lor politice care este exprimată în statutele și programele lor, înregistrate în modul stabilit, cu respectarea legii. Asta poate fi util pentru a demonstra că activitatea PȘ vine în contradicție cu prevederile legale menționate.
Potrivit site-ului oficial al PȘ, una din principalele activități ale formațiunii este desfășurarea proiectului „magazine sociale”, care au fost create pentru a sprijini categoriile social-vulnerabile ale societății. De serviciile lor pot beneficia pensionarii, veteranii, persoanele cu nevoi speciale și nevoiașii... În total, am planificat să deschidem în următorii doi ani peste o sută de magazine. Deci, este o recunoaștere explicită că magazinele sociale, care desfășoară activitate comercială, aparțin Partidului Șor. Ele își desfășoară activitatea sub titulatura „Partidul Șor”, aceasta fiind imprimată și pe card-urile de care se folosesc beneficiarii, adică eventualii alegători. În același timp, Capitolul VI al legii partidelor prevede în mod expres ce patrimoniu și activități cu caracter patrimonial pot desfășura formațiunile politice. Programul și statutul Partidului Șor nu se referă în niciun fel la activități similare cu cele ale „magazinelor sociale”. Pe de altă parte, demult se știe că fondator al Societății cu Răspundere Limitată „Magazine Sociale” este Asociația obștească „Pentru Orhei”.
Așadar, putem conchide că avem de a face, fie cu o mistificare evidentă, fie cu prestare camuflată de servicii și alte beneficii. Deci, se pare că ar exista multe întrebări față de organele competente în vederea elucidării activității comerciale a PȘ.
Pentru asta există și instrumentele necesare. Articolul 1 al legii partidelor spune foarte clar că acestea sunt asociații benevole, cu statut de persoană juridică, ale cetățenilor Republicii Moldova cu drept de vot, care, prin activități comune și în baza principiului liberei participări, contribuie la conceperea, exprimarea și realizarea voinței lor politice. Cetățenii cu drept de vot sunt alegători, iar articolul 181’ al Codului penal, care poartă titlul Coruperea alegătorilor, prevede că coruperea alegătorilor are loc prin: Oferirea sau darea de bani, bunuri, servicii ori de alte foloase în scopul determinării alegătorului să își exercite drepturile sale electorale într-un anumit mod în cadrul alegerilor parlamentare, locale ori în cadrul referendumului. Aceste prevederi nu se referă numai la perioada campaniilor electorale, doar agitația electorală include în mod necesar nu doar ceea ce promit partidele să facă, ci și ceea ce au făcut în perioadele dintre alegeri. Iar PȘ din octombrie 2016 și până în prezent, prin intermediul „magazinelor sociale” și-a consolidat un electorat de câteva mii de alegători, pe care l-a arătat opiniei publice în cadrul așa-ziselor contramanifestații.
Asta nu-i tot. În Codul penal mai este și art. 181”, intitulat Finanțarea ilegală a partidelor politice sau a campaniilor electorale, încălcarea modului de gestionare a mijloacelor financiare ale partidelor politice sau ale fondurilor electorale. Acest articol ar putea fi aplicat instantaneu, fiindcă partea financiară a activității „magazinelor sociale”, descrise amănunțit pe site-ul PȘ, nu este reflectată în rapoartele financiare prezentate la CEC. Așadar, susținătorii PAS ar avea câmp de activitate pentru contracararea activității PȘ. Într-adevăr, de ce n-ar încerca să-i schimbe dispoziție jucăușă a lui Merry-Shor? În plus, s-ar putea convinge în baza unor acțiuni concrete, dacă Merry-Shor este sau nu este unealta guvernării.
Experții IPN
P.S. „Merry-Shor” în limba engleză înseamnă „veselul Shor” sau chiar „fericit”