Maia Sandu: Este nevoie de o reformă a poliției

În Republica Moldova este nevoie de o reformă a poliției, consideră lidera PAS, Maia Sandu. Aceasta a declarat într-un live pe pagina sa de facebook că de-a lungul timpului, în Moldova, nu au existat guverne care să vrea să transforme poliția în ceea ce este aceasta în țările europene. „La întâlnirile pe care le am în raioane, agenții economici mici, oamenii care vând la piață sau merg la piață se plâng că li se pun amenzi în sume foarte mari, deci foarte multă lume este hărțuită cu aceste amenzi”, a menționat lidera PAS, citată de IPN.

Maia Sandu a mai declarat că oamenilor li se pun amenzi foarte mari, iar uneori polițiștii fac abuz de prevederile legii și pun aceste amenzi acolo, unde oamenii nu au încălcat nimic. Totodată, aceasta a remarcat că președintele țării, Igor Dodon, a încălcat de nenumărate ori regulile fără a fi sancționat. „Guvernul așteaptă ca cetățenii să cunoască aceste reguli, în schimb Igor Dodon consideră că el este în afara legii și nici nu trebuie să le cunoască și atunci când i se spune despre aceste reguli el nu vrea să le respecte”, a afirmat lidera PAS.

Aceasta a precizat că reprezentanții PAS au făcut o sesizare la poliție în care solicită explicații de ce nu este penalizat președintele pentru faptul că a încălcat de atâtea ori legislația. Totodată, săptămâna aceasta Fracțiunea PAS va propune revederea mărimii acestor penalități. „Penalitatea trebuie să fie mult mai mică și poate, dacă se reușește să se facă niște prevederi mult mai clare pentru că acum prevederile nu sunt clare în lege și asta le permite polițiștilor să le aplice când vor și cum vor și să comită aceste abuzuri”, a spus Maia Sandu.

La întrebarea unui internaut despre primul lucru pe care îl va face dacă va deveni președinte, Maia Sandu a răspuns că, în primul rând, o să reducă bugetul președinției și a menționat că pe zi, pentru întreținerea lui Igor Dodon sunt cheltuiți o sută de mii de lei. Referitor la posibilitatea ca alegerile din toamnă să fie fraudate, aceasta a enumerat riscurile la care pot fi supuse alegerile, inclusiv cumpărarea masivă a voturilor din regiunea transnistreană, „pomenile electorale”, resursa administrativă, propaganda în mass-media și finanțarea ilegală a campaniei electorale.

„Igor Dodon trebuie să știe că nu are nicio șansă să obțină al doilea mandat prin fraude și să-l mențină pentru că prin alegeri libere și corecte evident că el nu are cum să se mențină în funcție, dar dacă crede că prin fraudă noi o să-l lăsăm să păstreze funcția, atunci se înșală”, a spus lidera PAS.

Acesta a comentat și acțiunea președintelui de a merge cu grupul de soldați la parada din Rusia, menționând că făcând acest lucru în plină criză pandemică, dat fiind faptul că în Rusia numărul de cazuri de îmbolnăviri este destul de înalt, Igor Dodon supune tinerii militari unor riscuri majore. Referindu-se la situația epidemiologică din țară, Maia Sandu este de părere că situația a scăpat de sub control și că Guvernul a ținut două luni în casă cetățenii și nu a făcut nimic.

„Guvernul ne-a ținut două luni în casă, n-a făcut nimic din ce trebuia să facă sau a făcut niște lucruri, dar nu așa cum trebuie și nu pe toate și ne-am pomenit, după ce am ținut întreprinderile închise, după ce am ținut oamenii acasă, să avem mai multe cazuri de infectare decât până s-au introdus aceste măsuri”, a adăugat lidera PAS.

La întrebarea dacă sunt sau nu ajutoarele care vin în țară repartizate în farmacii, aceasta a răspuns că, în mod normal, ajutoarele trebuiau să ajungă în spitale sau la oameni. „Deputații PAS au făcut mai multe solicitări la Ministerul Sănătății ca să afle unde au ajuns donațiile care au venit, în special, de la partenerii externi. Nu am primit răspunsuri sau am primit răspunsuri foarte vagi, o să insistăm ca să ni se ofere aceste răspunsuri și o să insistăm ca în Parlament să se creeze acea comisie care să examineze activitatea Guvernului pe perioada situației de urgență, dar ca să se creeze această comisie este nevoie ca cel puțin 51 de deputați să voteze pentru crearea ei”, a spus Maia Sandu.

Lidera PAS a precizat că dacă ar fi creată comisia respectivă, atunci parlamentarii, deputații, inclusiv cei din opoziție, ar avea acces la mai multă informație și ar putea cunoaște exact ce s-a întâmplat cu ajutoarele, de ce anumite măsuri nu au fost luate la timp și de ce spitalele nu au fost echipate cu materiale de protecție de la bun început.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.