Președintele Maia Sandu salută votarea de către Parlament, în prima lectură, a proiectului de modificare a Codului de executare, înaintat de șefa statului la 26 martie, care vine să protejeze oamenii cu venituri mici de evacuări abuzive din propria locuință din cauza datoriilor. „Mă bucur că inițiativa este susținută de noul legislativ. Este inacceptabil ca oamenii să fie lăsați fără loc de trai pe timp de iarnă, în situație de urgență ori să se dispună ca locuința lor să fie sechestrată pentru o datorie mică”, a declarat Maia Sandu, citată într-un comunicat de presă al Președinției, transmite IPN.
„Trebuie să creăm un stat în care fiecare cetățean să aibă o viață demnă și să știe că, dacă a ajuns în situație de risc, autoritățile au grijă de el. O facem inclusiv prin acest proiect de lege, care îi va proteja de abuzuri pe cei mai vulnerabili”, a mai spus Maia Sandu.
Modificările operate prevăd că cetățeanul nu va putea fi evacuat din casă în perioada rece a anului dacă nu dispune de altă locuință unde s-ar putea muta. Tot aici se înscrie starea de urgență, de asediu sau de război și starea de urgență în sănătate publică. Proiectul mai propune extinderea listei bunurilor și veniturilor cetățeanului care nu pot fi urmărite. De exemplu, dacă debitorul este agricultor, nu pot fi urmărite alimentele necesare până la noua recoltă, animalele destinate obținerii mijloacelor de subzistență și furajele necesare pentru aceste animale până la noua recoltă.