Maia Sandu: E foarte greu să spunem unde vor ajunge autorităţile de la Tiraspol

Ministrul educaţiei, Maia Sandu, spune că îi e greu să spună unde vor ajunge autorităţile de la Tiraspol în raport cu şcolile cu predare în grafie latină din stânga Nistrului. Autorităţile de la Chişinuă încearcă să facă tot ce e posibil pe intern, cât şi cu sprijinul partenerilor din afară, ca să se evite închiderea acestor şcoli, a declarat oficialul, într-un interviu pentru Radio Europa Liberă, citat de IPN.

„Eu chiar sper foarte mult că toată lumea va înţelege că aceştia sunt doar nişte copii, că ei au drepturi, la fel ca toţi copiii din această ţară, indiferent în care localitate trăiesc şi că noi toţi avem această obligaţie morală – să le permitem să studieze în linişte şi pace”, a subliniat ministrul educaţiei.

Maia Sandu spune că autorităţile de la Chişinuă fac ceea ce pot să facă, în primul rând, pun în discuţie subiectul la toate nivelurile posibile, inclusiv apelează la partenerii externi de dezvoltare, ca să ajute în acest dialog. „Am făcut mai mulţi paşi în întâmpinarea autorităţilor de la Tiraspol. Spre exemplu, ei ne-au cerut să facem o evaluare a şcolilor din regiunea transnistreană, am făcut echipe mixte, am mers, ne-am asigurat şi noi, şi le-am dovedit şi lor că acolo nu se întâmplă nimic urât, că şi condiţiile în aceste şcoli corespund criteriilor şi standardelor, am văzut şi şcoli de la ei”, a spus oficialul. „Din păcate, o situaţie o rezolvăm, după care apare alta”, a adăugat Maia Sandu.

Ministrul educaţiei a mai spus că autorităţile de la Chişinău încearcă să micşoreze presiunea pe aceste şcoli, pentru că nu este bine ca aceşti copii şi profesori să lucreze în condiţii de tensiune, pentru că ei sunt hărţuiţi practic în fiecare săptămână.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE