Președintele ales, Maia Sandu, susține că „ceea ce s-a întâmplat joi este o dovadă în plus că în Parlament s-a cuibărit un grup de infractori, care nu respectă nici Constituția, nici legea și mai ales nu respectă poporul”. „Când Parlamentul se întoarce împotriva oamenilor, aceste Parlament trebuie dat jos. Duminică ieșim cu toții în Piața Marii Adunări Naționale să le spunem ce crede poporul”, a declarat Maia Sandu într-un briefing de presă, citată de IPN.
Lidera Partidului Acțiune și Solidaritate a menționat că alianța dintre Partidul Socialiștilor și Partidul Șor a votat astăzi în decurs de doar câteva minute proiecte importante, fără a le consulta, dar și care „conțin scheme peste scheme din contul cetățenilor”. Potrivit ei, Igor Dodon și PSRM se prefac că nu au înțeles nimic din recentele alegerile prezidențiale și se fac a nu auzi dorința elementară a oamenilor de a nu fi furați.
Maia Sandu a declarat că astăzi la Curtea Constituțională vor fi depuse contestații și va fi solicitată anularea legilor antipopulare. „Vom opri această tentativă de uzurpare a puterii. Acest Parlament trebuie să plece. Acest Guvern trebuie să plece. Din cauza lor, țara este pe marginea prăpastiei”, a notat președintele ales, afirmând că oamenii vor alegeri anticipate.
„Duminică, 6 decembrie, în Piața Marii Adunări Naționale venim să le spunem hoților că vremea lor a trecut. Ei nu mai pot pleca frumos. Ei pot pleca doar rușinos, pentru că toți cei care au luptat împotriva propriului popor au fost alungați”, a mai spus Maia Sandu.
Proiectul politicii bugetar-fiscale, proiectul legii bugetului de stat și legii bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2021 au fost votate în primă lectură, fără discuții, într-o atmosferă de dezordine și altercații. Opoziția a blocat tribuna centrală, dar și microfonul vicepreședintelui Parlamentului, Vlad Batrîncea, care prezida ședința Parlamentului. De asemenea, deputații PSRM, cei din Partidul Șor și Platforma Pentru Moldova au votat în două lecturi Proiectul de lege prin care Serviciul de Informații și Securitate trece din subordinea președintelui țării în subordinea Parlamentului.
Deși parlamentarii din opoziție au invocat lipsa avizelor necesare, dar și faptul că asupra proiectele nu au fost organizate consultări publice largi, deputații PSRM, PPȘor și Pentru Moldova au votat și proiectul cu privire la funcționarea limbilor și cel ce ține de modificarea Codului Serviciilor Media Audiovizuale.