Există un contract în vigoare între Moldovagaz și Gazprom, care poate fi respectat în continuare, indiferent dacă va fi sau nu prelungit tranzitul prin Ucraina. Cert este că partea Rusă nu vrea să-și onoreze aceste obligații. Declarația a fost făcută de președinta Maia Sandu.
„Căi tehnice de tranzit există, dincolo de tranzitul prin Ucraina. Dar se pare că nu există responsabilitate pe partea Gazpromului de a-și onora obligațiunea contractuală și de a livra gaze naturale către malul stâng”, a declarat șefa statului, joi, la o conferință de presă.
Potrivit Maiei Sandu, de ceva timp Gazpromul nu-și îndeplinește obligația contractuală nici în raport cu malul drept. Aici însă lucrurile sunt mai simple pentru că autoritățile de la Chișinău au reușit să identifice surse alternative.
„În cazul malului stâng, dacă se va dovedi, și din ce vedem până la ziua de astăzi se pare că Gazprom nu-și va îndeplini această obligațiune contractuală, atunci va trebui ca Guvernul să i-a alte măsuri. Problema majoră este capacitatea de plată a celor de pe malul stâng, dar și aici soluții se vor găsi. Trebuie să se economisească mai mult, să se reducă consumul”, a precizat președinta.
Potrivit Maiei Sandu, Republica Moldova a ajuns în această situație din cauza Federației Ruse, care sprijină de decenii un regim nelegitim. „Acest regim cu contribuția Federației Ruse a adus concetățenii noștri de pe malul stâng în situația în care să nu poată să plătească prețul real, prețul de piață a resurselor energetice”, a mai spus Maia Sandu.
Tranzitul de gaze rusești prin Ucraina s-ar putea opri la 1 ianuarie, când expiră contractul între Gazprom și compania energetică ucraineană Naftogaz. Părțile au declarat că acest contract nu va fi prelungit. Totodată, furnizorul rus nu a rezervat capacități de transport pe alte rute, cum ar fi Marea Neagră, Turcia, Bulgaria și România.