Maia Sandu: Cei de la guvernare mint spunând că nu este nevoie de testare

Lidera Partidului Acțiune și Solidaritate Maia Sandu susține că cerințele pe care le-a avut formațiunea față de Guvern pentru a susține asumarea de răspundere au fost minime. Fosta prim-ministră este de părere că bugetul înaintat de Guvern nu este suficient pentru ca să ajute economia și agricultorii din țară, notează IPN.

„Prima cerință ține de sectorul agricol. Noi am cerut ca să se completeze bugetul cu cel puțin 300 de milioane de lei și aceasta este puțin, dar cel puțin cu 300 de milioane de lei pentru a compensa o parte din pierderile din agricultură. Peste tot în țară, în orice raion agricultorii au suferit pierderi foarte mari și suferă pierderi foarte mari din cauza calamităților naturale. Am cerut să se aloce bani cel puțin pentru sectorul HoReCa, cel care a fost ținut închis trei luni de către Guvern, iar acum chiar dacă s-au deschis, nu pot funcționa nici pe departe normal și oamenii acolo suportă pierderi foarte mari, riscă cu toții să închidă aceste companii. Pentru ei să se aloce bani ca să se compenseze pentru trei luni salariile”, a declarat Maia Sandu în cadrul emisiunii „În Profunzime” de la postul de televiziune PRO TV.

O a treia cerință a PAS a ținut de alocarea unor fonduri suficiente pentru procurarea testelor pentru depistarea COVID-29. „Cei de la guvernare mint spunând că nu este nevoie de testare. Dacă nu testam, de unde să știm care sunt oamenii care s-au molipsit și cum îi izolăm și cum ajungem să oprim răspândirea virusului și să revenim la normalitate”?

Referitor la numărul persoanelor pe care autoritățile le testează, Maia Sandu afirmă că nu există o claritate de ce se testează într-un număr mic.

„Nu este clar, nu au teste, nu este capacitatea de testare cu toate că în atâtea luni deja trebuia să se rezolve toate problemele? Nu au spus niciodată verde în ochi: uite, nu avem teste și de asta nu face mai multe teste. Întotdeauna au spus că avem teste suficiente, dar decidem să testăm doar atâția”.

Maia Sandu îndeamnă autoritățile să „înceteze să spună că totul este bine”. Totodată, aceasta crede că o echipă formată din specialiști din domeniul epidemiologic ar putea adopta măsurile necesare pentru a stopa răspândirea COVID-19.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.