Maia Sandu: Când justiția va deveni independentă, nu va putea apărea un nou Plahotniuc

Prim-ministra Maia Sandu susține că blocul ACUM luptă pentru reforma justiției și în momentul în care justiția o să devină independentă, atunci nimeni nu va mai avea șansa să devină ceea ce a fost Vladimir Plahotniuc. Șefa cabinetului de miniștri spune că reforma justiției, reforma Procuraturii este o prioritate pe care o să se meargă până la capăt în pofida rezistenței și în pofida a tot felul de invenții din partea judecătorilor sau a altora. Declarațiile au fost făcute la emisiunea „Secretele puterii” de la postul Jurnal TV, transmite IPN.

„Acum e momentul de reformă a justiției și asta e cheia pentru rezolvarea tuturor problemelor. Asta este paza noastră pentru ca în viitor să nu se mai întâmple lucruri care s-au întâmplat în trecut”, a notat șefa executivului.

Totodată, referindu-se la Procuratură, Maia Sandu spune că este nevoie de un șef al instituției cu mandat pe termen lung ca să se apuce de lucru. „Orice manager, dacă este foarte bun, știe să-și construiască echipa și să curețe sistemul. Noi venim cu această propunere de modificare a legii pentru a introduce o comisie de evaluare externă, care va face și evaluarea procurorilor, și evaluarea judecătorilor. Vedem că nu toată lumea este fericită, vedem deja mișcări și tot felul de amenințări la adresa reformelor”, consideră șefa cabinetului de miniștri.

În altă ordine de idei, Maia Sandu spune că dacă va fi anulat contractul de concesionare a Aeroportului Internațional Chișinău, va fi anulată și taxa aeroportuară pe care o plătesc călătorii care decolează de pe aeroport.

„Această concesiune a fost făcută cu încălcarea gravă a legislației, în detrimentul statului și noi am mers în instanță. Acum suntem la cheremul judecătorilor. Avem nevoie acum de decizia instanței de judecată și, în același timp, există și riscul să ajungem într-un arbitraj internațional pentru că statul a semnat acest contract păgubos de concesiune”, a menționat Maia Sandu.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.