Dinamica reformelor interne din Republica Moldova a fost discutată de președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, cu Majestatea Sa, Regele Philippe al Belgiei, la Bruxelles, în seara zilei de ieri, 19 ianuarie, transmite IPN.
Maia Sandu a anunțat pe o pagină de socializare că dialogul celor doi oficiali s-a axat și pe situația din regiune, dar și pe posibilitățile de colaborare mai strânsă cu autoritățile belgiene, în interesul comun al celor două state. „Belgia a devenit a doua casă pentru foarte mulți dintre conaționalii noștri și acest lucru este un motiv și un argument în plus de apropiere dintre țările noastre”, a menționat șeful statului.
Belgia a sprijinit Republica Moldova atât în plan bilateral, cât și prin poziția pe care a adoptat-o în cadrul UE pe chestiuni strategice și prin rolul pe care îl joacă în cadrul Uniunii Europene, ca țară ce găzduiește majoritatea instituțiilor europene, a subliniat Maia Sandu.
Tot ieri seara, președintele Republicii Moldova a anunțat că intenționa să se întâlnească la Bruxelles cu mai mulți cetățeni moldoveni, stabiliți în Belgia, dar actualele restricții pandemice din acest stat nu permit întruniri mai mari de patru persoane.
„Ne-am bucurat, totuși, în cele două zile ale vizitei, de prezența și de sprijinul a câțiva dintre conaționalii noștri. Le mulțumim pentru implicare producătorului Dumitru Marian, care ne-a însoțit cu camera video la evenimente, și bucătarului Alexandru Sapco, al cărui restaurant a fost descoperirea anului 2020 în capitala belgiană. Îi mulțumim și fotografei și artistei Natalia Gârbu de la Chișinău, care a oferit Misiunii Republicii Moldova pe lângă Uniunea Europeană fotografii și reproduceri ale lucrărilor sale, dându-i acestui spațiu un suflu inedit. Sunt convinsă că, în curând, datorită eforturilor medicilor și oamenilor de știință, ne vom putea revedea ca odinioară și vom discuta în detalii subiectele care ne vizează pe toți”, a relevat președintele Republicii Moldova.
Maia Sandu a întreprins o vizită la Bruxelles, Belgia, în perioada 17-19 ianuarie.