„Pe 15 noiembrie, avem șansa să punem Republica Moldova pe calea cea dreaptă și împreună să construim un stat funcțional, care să lucreze pentru oameni”, susține candidata Partidului Acțiune și Solidaritate, Maia Sandu, care, conform rezultatelor preliminare, va lupta în turul doi al prezidențialelor cu candidatul independent Igor Dodon, susținut de PSRM. Potrivit ei, oamenii au votat pentru schimbare și mai sunt două săptămâni pentru a face această schimbare imensă, transmite IPN.
Într-o conferință de presă, lidera PAS a declarat că ieri în Moldova, în primul tur al alegerilor prezidențiale, au câștigat oameni. Ei au demonstrat că țara se poate uni pentru a înfrunta răul și că puterea oamenilor uniți face ca binele să învingă. Candidata le-a mulțumit tinerilor, oamenilor din toate localitățile din țară, dar și celor de peste hotare, care au stat la coadă, ore în șir, pentru a reuși să voteze. „Am câștigat primul tur al acestor alegeri datorită dumneavoastră”, a menționat Maia Sandu.
Lidera PAS le-a mulțumit contracandidaților ei din primul tur, Andrei Năstase, Octavian Țîcu, Dorin Chirtoacă pentru sprijinul anunțat pentru turul doi. De asemenea, a transmis un mesaj celor de la putere: „să renunțe la fraude, la presiuni asupra celor angajați în sectorul public sau asupra aleșilor locali, care nu-i susțin”.
După prelucrarea a 100% din procesele verbale de la secțiile de votare din țară, rezultatele preliminare arată că pe primul loc se clasează Maia Sandu, cu 36,16% din sufragii. Pe locul doi este candidatul independent Igor Dodon, susținut de Partidul Socialiștilor, cu 32,61% din voturi. În străinătate, lider este tot Maia Sandu, cu 70,12% din sufragii, urmată de Renato Usatîi – cu 17,25%. Igor Dodon este pe locul trei, cu 3,65% voturi.