Maia Sandu a prezentat raportul pentru 100 de zile de activitate

Inițierea reformei justiției și readucerea încrederii partenerilor străini în Republica Moldova se numără printre principalele realizări ale Guvernului în 100 de zile de la învestire. În cadrul unui raport prezentat pe 24 septembrie, premierul Maia Sandu și-a lăudat echipa spunând că este cel mai onest guvern pe care l-a avut Republica Moldova vreodată”, transmite IPN.

Maia Sandu a asociat fosta guvernare cu „o corabie care era gata să se scufunde”. În momentul preluării acesteia, s-a dovedit a fi în toiul furtunii” și noua guvernare a fost nevoită „să repare cârma pentru a evita izbirea de stânci și scufundarea corabiei”. Apoi a trebui să alunge „șobolanii” de pe corabie și să găsească „marinari cinstiți” pentru a o conduce.

În 100 de zile de guvernare, premierul a remarcat că s-au făcut pași importanți în reforma justiției. Potrivit Maiei Sandu, a fost elaborată o reformă ambițioasă, care să curețe sistemul de judecătorii și procurorii vulnerabili. De asemenea, au fost aprobate modificări la Legea procuraturii, care deschide calea la alegerea unui procuror general cu adevărat independent, profesionist și integru.

Premierul a menționat crearea unui Consiliu de coordonare a politicilor anticorupție, care va monitoriza cum instituțiile responsabile de prevenirea și combaterea corupției își îndeplinesc angajamentele. În trei luni, spune Maia Sandu, au fost descoperite mai multe scheme de corupție la întreprinderile de stat. Este vorba despre „schemele PD-ului la Aeroport, Air Moldova, Modtelecom, Metalferos, Arena Chișinău”. Au fost oprite privatizări frauduloase și stopate procese de achiziții publice dubioase. Au fost eliberați din funcții funcționarii implicați în abuzuri.

„Cea mai mare realizare este că Plahotniuc și Șor, și alți hoți ca ei nu mai sunt la putere, nu mai inventează noi scheme prin care să ne fure banii. Tot mai multe din crimele lor ies la iveală”, a declarat prim-ministrul.

Maia Sandu susține că în aceste 100 de zile Guvernul a reușit să scoată țara din izolare internațională. A reușit să obțină suport politic și asistență financiară din partea partenerilor de dezvoltarea, ceea ce a permis evitarea unei crize financiare majore. S-au încheiat două evaluări în cadrul programului cu FMI și au fost obținute 46 de milioane de dolari SUA. Guvernul a obținut 14,5 milioane de euro sprijin bugetar de la UE și este pe cale de a mai obține 60 de milioane de euro până la sfârșitul acestui an. Au fost deblocate credite de două miliarde de lei. „Banii respectivi vor merge pentru a acoperi gaura din buget lăsată de fosta guvernare”, a declarat premierul.

În acest răstimp, s-au făcut corectări la programele de finanțare „care erau alocate pe criterii politice în trecut” și s-au găsit resurse pentru a plăti salariile conform noile prevederi ale legii salarizării. A crescut salariul pentru mai multe categorii de salariați. „Ne-am fi dorit să creștem mai repede veniturile oamenilor, dar pentru a împărți belșugul trebuie mai întâi să-l creăm”, a mai spus Maia Sandu.

Guvernul condus de Maia Sandu a fost învestit pe data de 8 iunie 2019.

  • Maia Sandu despre schemele de coruptie descoperite
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.