Maia Sandu a fost realeasă în funcţia de preşedinte al PAS

Maia Sandu a fost realeasă în funcţia de preşedinte al Partidului Acţiune şi Solidaritate, formaţiune pe care o conduce de la începutul constituirii ei, în mai 2016. La Congresul al II-a al partidului, desfăşurat duminică, 10 septembrie, doar candidatura Maiei Sandu a fost propusă la şefia partidului. Aceasta a obţinut 332 de voturi din numărul total de 335 de delegaţi la congres. Liliana Nicolaescu-Onofrei, Dan Perciun şi Mihai Popuşoi au fost aleşi în calitate de vicepreşedinţi ai PAS. Igor Grosu a fost reconfirmat în funcţia de secretar general PAS, transmite IPN.

În discursul său rostit în deschiderea evenimentului, Maia Sandu a calificat ca fiind dezastruoasă starea de lucruri din Republica Moldova. Dânsa a menţionat că actualul regim de la guvernare a compromis statul de drept, a sărăcit populaţia determinând-o să plece peste hotare, a divizat societatea şi pune în pericol parcursul european al ţării. Maia Sandu a mai spus că actuala guvernare derapează în ceea ce priveşte realizarea reformelor, fapt demonstrat prin corupţia la nivel înalt care a pătruns adânc în toate sferele de activitate.

Maia Sandu susţine că Partidul Democrat, care în prezent guvernează, se află într-o alianță nedeclarată cu Partidul Socialiştilor. Potrivit acesteia, actuala guvernare nu are o strategie de dezvoltare a Republicii Moldova, folosește lupta geopolitică pentru a-și acoperi abuzurile pe care le comite. ,,Trebuie să dăm o lovitură hotărâtă acestui clan mafiot de la guvernare şi să readucem Republica Moldova pe calea cea dreaptă. Nu avem dreptul să ne lăsăm copleşiţi de deznădejde”, a spus Maia Sandu.

Potrivit rezoluţiei aprobate la sfârşitul congresului, drept obiectiv primordial de viitor pentru PAS s-a declarat pregătirea la cel mai înalt nivel pentru următoarele scrutine. PAS anunţă că va cere insistent revenirea la sistemul electoral vechi, cel proporţional, care ar permite ca PAS împreună cu alte formaţiuni politice pro-europene, anti-oligarhice să formeze o majoritate parlamentară. Totodată, PAS pledează pentru instituirea unui parteneriat strategic cu Partidul Politic ,,Platforma Demnitate şi Adevăr” şi pentru colaborarea cu alte partide politice care împărtăşesc valorile naţionale şi europene „pentru a lupta împreună împotriva regimului de la guvernare PDM-PSRM”.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE