Reformele în domeniul creşterii competitivităţii exporturilor moldoveneşti, atragerea investiţiilor în sector şi realizarea integrării în plan comercial cu Uniunea Europeană – vor fi susţinute de proiectul „Agricultura Competitivă”, prezentat astăzi, 22 aprilie, într-o şedinţă organizată de Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare (MAIA). Costul total al proiectului este de 27,4 mln dolari. 18 mln dolari din această sumă este împrumutul Băncii Mondiale. Cu granturi în acest proiect co-participă Fondul Global de Mediu şi Agenţia Suedeză pentru Cooperare Internaţională, la care se adaugă contribuţia Guvernului Republicii Moldova în sumă de 2 mln dolari, transmite IPN.
„Banca Mondială dă dovadă de perseverenţă, continuând să susţină sectorul agrar, reformele complexe care se desfăşoară în acest sector important pentru economia Republicii Moldova şi care îl vor face competitiv. Am finalizat negocierile cu Banca Mondială şi asupra altui proiect, care va ajuta fermierii să depăşească consecinţele secetei, în valoare de 10 mln dolari. Sperăm aceste mijloace să fie fi disponibile în curând”, a declarat ministrul agriculturii şi industriei alimentare în exerciţiu, Vasile Bumacov.
Directorul executiv al Unităţii Consolidate pentru Implementarea Proiectelor în domeniul Agriculturii, finanţate de Banca Mondială, Liviu Gumovschi, a specificat că proiectul lansat are trei componente: sprijinirea reformelor în domeniul siguranţei şi calităţii alimentelor, doi – sprijinirea eforturilor de îmbunătăţire a oportunităţilor de piaţă pentru agricultori, prin oferirea investiţiilor pentru modernizarea infrastructurii pos-trecoltare şi crearea şi consolidarea grupurilor de producători, şi trei – sporirea productivităţii prin intermediul managementului durabil al terenurilor.
„8 mln dolari vor fi orientate la acordarea de granturi grupurilor de producători. Prevedem să fie susţinute în cadrul acestui proiect 60 de grupuri de producători, stimulând astfel asocierea în sectorul agrar şi dezvoltarea instituţională a acestor grupuri. Mărimea granturilor de care ar putea beneficia un grup de producători va fi de până la 350 de mii de dolari” a specificat Gumovschi.
Proiectul „Agricultura Competitivă” va fi implementat de către ministerele Agriculturii şi cel al Mediului, până în iunie 2017.