Candidata independentă la funcţia de preşedinte, Maia Laguta, afirmă că recentele evenimente de pe arena politică nu sunt altceva decât nişte jocuri, iar sugestiile că anumiţi candidaţi ar fi cotaţi cu cele mai mari şanse sunt pur şi simplu o încercare de manipulare a alegătorilor. Activista a declarat într-o conferinţă de presă că ea este unicul candidat rezistent, care este susţinut de popor, transmite IPN.
Potrivit Maiei Laguta, contracandidaţii săi sunt urmaşii sistemului corupt din această ţară, pe când ea este un adevărat candidat al poporului, care întotdeauna a luptat pentru drepturile cetăţenilor. Aceasta s-a referit şi la contracandidata sa, Maia Sandu, spunând că, deşi afirmă că luptă împotriva corupţiei de fapt este cea care a generat acest fenomen, inclusiv când deţinea funcţia de ministru al educaţiei.
Maia Laguta susţine că, deşi a avut oferte să facă parte din sistemul de guvernământ, a refuzat. Referindu-se la retragerea lui Marian Lupu din cursa prezidenţială, Laguta a menţionat că aceasta este o mişcare prin care se urmăreşte dezorientarea electoratului.